Mici povești de curte

Dis-de dimineață, sub cerul-indigo, înainte să răsară soarele, s-aude privighetoarea. Pe la 5, de obicei. Nu-i răspunde nimeni, sunt probabil singura pe stradă care-o ascultă prin geamul întredeschis.

Ies în curte. 

În semiîntuneric, cei mai întârziați dintre racooni își unduie dolofănimile, obosiți de preumblat peste noapte și se pierd printre tufișuri, spre vizuini. Sunt chiori de somn.

Raza verde sparge văzduhul, cât ziua este încă tînără și aruncă-n balansoarul cerului, roz și bleu și violet. 
Luna-i  albă, uitată de cu noapte sus pe boltă. Curtea-i verde cu gard roșiatic, ca și ieri, ca și alaltăieri.

Se deschid liniile, încep avioanele să decoleze: Air Transat, WestJet, Air Canada, iar Air Transat. Ăștia cu Air Transat pleacă în vacanțe-n sud și-s cei mai vrednici la decolare. 

Ce joacă!

Iarba-i năucă de roua nopții și niciun prosop nu i-ar ajunge să se zvinte. Firele înțeapă, vibrând, tăria dimineții.

În papuci, fac bilanțul la grădina de zarzavaturi: cineva mi-a furat, peste noapte, căpșunile pârguite. Aha, și a mâncat frunzele de pătrunjel până la tulpini...cine-o fi. Vreun dinozaur, o girafă, un hipopotam, ceva, gândesc.

Salata-i istorie. Ceapa și roșiile sunt bine-mersi.

Un cotoi tărcat se strecoară printre uluci, la rasul gardului și-o șterge, când mă vede. 
Trag furtunul spre grădină și, plimbându-l de la un răsad la altul, le mai alint, le mai vorbesc: petuniile sunt și mai multe, regina nopții a prins curaj și-și înalță lujerul încărcat de flori, bănuții portocalii par bine-mersi, la fel mușcatele. 
Și alte alea, albe și roșii, pe care habar n-am cum le cheamă.

Liniște, soare. Cârduri de grauri fac un stop pe crengile părului tuns artistic în primăvara asta. Arată părul ca o salcie rotată și, slavă domnului, nu mai are frunzele pătate cu stropi portocalii ca-n alți ani. 
Pare că s-a-nzdrăvenit iar pere are cu duiumul, noduri verzi atârnă în buchețele, doar să-ntinzi mâna la ele.

Cum soarele-i de trei sulițe pe cer, grăsun și sigur de sine, apare groundhog-ul (marmota).   

Habar n-am dacă-i una sau sunt zece, că-i mereu la fel: cu blana roșcovană, lucioasă și botul mustăcios, ca-n desenele animate.

Aleargă ca o focă. Grăsimea unduie blana-n valuri, se oprește brusc și saltă-n două picioare, cercetează în jur după care, tacticoasă începe a ronțăi la iarbă, p-aia mai fragedă. 

Nu se dă dusă decât dacă-mi vede silueta mișcăndu-se. Îngheț, așadar, într-o poziție pe șezlong, să-l las pe micul rozător să-i priască.

Pe gardul din spatele curții, în zare, zgomote. Două veverițe gri, mari (când zic mari, chiar că mari, cam duble față de cele roșcate din țară) o aleargă pe una neagră care probabil că le-a călcat teritoriul. Cea neagră reușește să scape timp în care, din urmă, cele două, cocoțate pe stâlpii gardului, dau din coadă a autoritate.

Când vine amiaza, doar florile mai mișcă. 
În felul lor. 
Până și musca picotește. Bondarii de pământ s-au tras la umbră. Câte-o viespe-n cercetare, nici urmă de albină.

Albinele nu se așează niciodată pe flori ofilite, citeam deunăzi. 

Bondarii ăștia de pământ sunt niște bărzăuni mari, bâzâie cam ca bondarii dar sunt mari cât degetul, n-ai cum să nu-i vezi, că-s mari rău. Nu fac rău, caută și ei de mâncare. Tot mai cred că nu pe mine.

Și când soarele ajunge-n dreptul stâlpului de telefon, la amiază, tiptil, începe forfota. 

Altă pisică taie curtea pe diagonală. Marmota pândește momentul să-și care-un pui (ține între fălci un cocoloș îmblănit, cam cum fac pisicile) și aleargă greoi, puiu-i mare.

Iaca, se-ntețesc și avioanele, taman peste cartier, că nu poți să le ai pe toate. În umbra copertinei, de  pe șezlong, socotesc:  vine Air Transat,  p-ăștia îi aduce din vacanță.

Acuș vine cargo-ul FedEx-ului, un avion gras și burtos cum n-ai văzut. Mai multe chartere Air Canada- ăștia-s executivii venind de la Ottawa sau Montreal, gata transpirați prin meetinguri. 

Dup-aia apar transatlanticele:  British, KLM, Air France, QuatarAir (Airbus-ul 380 e cât Titanicul, e uriaș), LOT, Austrian Airlines. 

Abia că mai pot, planează spre aterizare, sunt frânte de oboseală, scot roțile și se scutură, le dor încheieturile, le dor aripile de-atâta zbor și-ar bea o cafea jos la hangar, parcă le-aud.

Cerul bate-n albastru-sineală, apar țânțarii. În toată schimbarea, o veveriță taman cercetează roșiile, nu cumva s-a copt vreuna.  Alta, atârnată cu capul în jos, încearcă s-ajungă la cutia de semințe pentru păsărele. Dacă nu le fac eu, p-astea, guler...

Ciorăpel, pisică de interior, urmărește prin screen door doi pescăruși ce-mpart (vorba vine, își revendică) o coajă de tortillas adusă-n zbor. Acute îndelungi, cu aripi albe.

Miroase a așchii de stejar aromat, aruncate-n jar, miroase din vecini a foc de curte ca pentr-o seară de taină. Marte, Venus, Jupiter sunt deja aprinse, ceasul se grăbește.

Carul mare, Balanța, toate-s sus, timp în care apusu -i gălbenuș de ou la orizont. Mirosul de lemn se-mpletește cu cel al ierbii, cineva tocmai și-a tuns iarba prin curte. Mă gândesc s-apuc ziua când mașinile de tuns iarba n-or să mai facă atâta larmă. Fac mai rău ca aspiratorul.

Vecinul a terminat de tuns iarba și acum abia aud că-n casă sună, prelung și tenace, telefonul. Cât o fi sunat, el știe.  În general răspund la telefon.

Noapte, deja. 

S-aud greierii. Aprind lampa, afară, pe patio, să mai gonească țânțarii.

Din întuneric, două perechi de ochișori sticloși și rotunzi mă fixează: racoonii au ieșit la rondul de noapte. Printre crengi, lună plină ni s-arată, numai bun timpul de visuri cu toptanul și de povești, cu traista.

Edited: azi, 10 iunie, dis de dimineață am văzut și un opossum în curte. Iaca, despre ăștia nu știam că-s aciuiați prin prejmă. 

O imagine de pe net (clară, să se vadă marsupialul cum arată) și una luată de mine,în ultima clipă, înainte ca el s-o șteargă pe după magazie...(e jos, aproape de tulpina părului)

Trebuie să recunosc, câteva clipe am rămas amândoi ochi în ochi. Frumos, știu :)