Ca la spovedanie
vin, plec capul și zic, Doamne, ce-am făcut!?
Am plonjat, în trei ore de
introspecție, în cine sunt, cu un pic de ajutor la zbor.
Dibuind în zare un
înger cu funii de vorbe pe după umăr, m-am lăsat atârnată cu capul în jos, să
văd lumea și altfel, până departe, în crucea nopții.
source: natura-bushcraft.blogspot |
Nu mai sunt
aceeași. Urc, încet, pământul la rang de cer, am timpul în degete, sunt epuizată, zic. Ce mi-a trebuit, aia am găsit.
Habar
n-am, cum ziceam.
Va trece timp
să-mi revin. Undeva, înlăuntru, o lampă cu gaz își reflectă lumina-ntr-o
oglindă afumată.
Cer vreme, cer
pace, cer Iar.
Mă uit la mine-ntr-o
icoană, îmi prind părul în codiță și mi-e frică, de bine ce-mi e, de frică ce-mi e, de bine ce-mi e. Sunt cu mult mai mică decât mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu