Textele dintre Inimă și Minte- Crucea Destinului

Crucea destinului când lovește,  ea te lovește-n creștet.  E mare cât roata timpului, se rostogolește cu zgomot și vuiet peste o planetă mai mică decât dorințele ei și s-așează de-a latul drumului  meu și-al tău, pleznind baraje de conveninețe sociale înalte până la cer.

Crucea destinului tău șade mută, aninată pe boltă, ani de zile, așteptând fisura, așteptând temerea, așteptând clipa în care să-și desprindă brațele largi cât cerul și să se prăbușească peste tine.

Cum procedezi atunci când crucea destinului te-a pălit în creștet? O lași să se răcorească și o atingi, ușor, c-un deget , să te convingi că există. Dacă există, o privești în ochi cât poți tu de mult. Vezi dacă și ea se uită la tine. Dacă nu, nu era crucea destinului tău, wrong call, era doar o aventurieră căutându-ți  atenția.

N-ai scăpare, n-ai apărare. Dacă te-a lovit, admite, cel puțin, fii sincer,  la naiba, cu tine, dă-i încheieturile mâinilor tale, în  semn că i te-ai predat.

Crucile destinelor altora, căzute din greșeală pe capul tău seamănă adesea cu iubirea. 
Crucea destinului tău e chiar iubire. Și îi auzi ticăitul ceasului, pe fundal, atunci când îi ești în preajmă.

Las-o să te strivească, inspir-o, viseaz-o, îmbrățișeaz-o, iubește-o, adoarme-o, trezește-o, dă-i mâna pentru  cele câteva nebune secunde ce mai au de dănțuit în juru-ți, în drumul tău către Acel Capăt de Nevorbit.

Iubește-ți Crucea destinului și zâmbește-i. Pune-o la lănțișorul de la gât, să-ți fie acolo când o cauți.