vineri, 12 decembrie 2014

Textele dintre Inimă și Minte- Ție ți se va schimba viața


Ţie viaţa ţi se va schimba fundamental, trebuie să accepţi; ai scăpat în spirala noului, în urmă cu vreo doi ani. De atunci ai pus ochii pe steaua Vega şi-ntr-acolo navighezi, ai luat azimutul de ceva timp...
Vei lua, în destul de scurtă vreme, mai multe decizii dureroase. Va apărea, drept urmare, damage colateral semnificativ. Spuneai că ai vrea să aştepţi. 
Nu vei aştepta.
Mi-e teamă să pronunţ cuvintele, se-nvârt în juru-ţi teancuri şi teancuri de acte. Vor fi ochi să te privească adânc iar tu vei rezista. Vor fi mâini să te reţină iar tu te vei desprinde. Direcţia stelei Vega e cea către care vei naviga şi nimic nu te va putea reţine.

Aşa 'ţi-e destinul. Ai curaj, o faci pentru tine; e pentru prima oară în viaţă când faci ceva doar pentru tine. 
Meriţi să continui aventura. Te voi urmări cu ochii în tot acest periplu: dramatica schimbare de destin,la orizont, necesară-ţi este că aerul. Ai în mine o bună prietenă, în toată această metamorfoză.
Am să te susţin şi mai târziu; atunci când sufletul, străpuns de nostalgii şi locuri comune, îţi va fi convertit în valuta forţe a inspiraţiei; ai să topeşti coardele sufletului în salbe de aur, numai bune de răscumpărat nişte ani.
Şi vei cumpăra timp cu braţele. 

Când pacea ţi se va aşterne, cam la anul pe vremea asta, vei fi navigând deja într-o lume paralelă celei de azi. Vei fi tu. 
Când ai fost tu ultima oară? Curaj, nu-ţi vei găsi liniştea până nu vei face marea schimbare.
Să ţii minte ce ţi-am scris în seara asta. Viaţa scoate la-naintare scenarii la care Morala face infarct. Vorbele astea sunt pentru tine.

Niciun comentariu: