Cuvintele, în vorba goală

Haide, pe bune, scoate-ţi tricoul, nu te uita aşa la mine. Lasă emoţiile la o parte, nu eşti primul bărbat pe care-l văd şi nu m-aştept să găsesc la tine vreun trup de revistă. În mare, cred că ştiu cum arăţi şi pe dedesubt, cum eşti tu pe sub haine. Nu cred că-ţi cer mult, eu vreau să te cunosc. Cred că ştiu ce aştepţi, la ce te gândeşti.

Scoate şi blugii.

Tot adică, da, dă jos tot.

Aşa, aşa e bine.

Vino aproape, aşează-te pe jos, pe covor, turceşte, uite-aici, te rog mult. 

E cald aici, e bine. Suntem singuri, am cea mai grozavă cafea posibilă, la ibric. De-un secol n-am mai făcut cafea la ibric, are şi caimac. Am şi alune, am şi chips-uri, jeleuri vrei?

Eu ştiu că tu nu pentru astea ai venit la mine.

Se face seară, mă priveşti cum mă mişc prin cameră. Zic ceva din bucătărie, tu răspunzi monosilabic, e clar că eşti în aşteptare, aştepţi ceva. Aştepţi să fac şi eu la fel, să-mi scot hainele de pe mine şi să-ţi vin aproape.

Iar eu, iaca m-am luat cu poveştile, tu mângâi pisica ce toarce lipită de canapea şi mai  ciuleşte urechea.
Veioza aruncă umbre pe pielea ta, văd urmele bronzului de astă vară, ce piele albă şi frumoasă ai.

Îţi urmăresc conturul umerilor şi nici eu nu mai ştiu de câte ori am fost pe-acolo fără să ai tu habar. Tu tragi o pernuţă şi acoperi ce crezi tu că e de acoperit.
Ai răbdare dar n-ai multă, simt asta. Iar eu îmi fac de lucru, întrebându-te, vorbindu-ţi.

Mă tragi de mâna aproape şi vin, nu zic nu, m-aşez turceşte lângă tine, uite, şi tot în ochi te privesc. Tu săruţi atât de bine încât nici o feminină nu ţi-ar rezista, cum de ţi-aş rezista eu?

De foarte multe zile şi un pumn de anotimpuri noi am semnat pe-acelaşi calendar.De atunci zburăm în cercuri- cercuri, vorbind despre ceasuri şi umbrele, drumuri ori nervi de primăvară,  chei pierdute şi bani găsiţi în pocaluri înşirate pe marginea drumului.
Nu, nu erau bani, erau vorbe frumos turnate în idei, doamne ce străluceau în lumina soarelui, ai fi jurat că-s galbeni.

A trecut un ceas, or fi trecut două de când eşti aici, gol şi cald, dezvelit de tine, cu ochii în ochii mei.

Nu te-ating da-ţi dau roată. Aici e cald, aşa-i ?

Sunt aproape şi m-ai ascultat nemişcat, când şi când clipind doar, să faci loc altor şi altor gânduri cu vorbe, amestecate.

 Sunt obosită.

Te-am trecut printre Da-urile şi Nu-urile mele, temerile şi visele, gândurile şi planurile, copilăria, adolescenţa, anii tinereţii dintâi, cei care m-au format în ceea ce sunt astăzi iar tu ai ascultat.

Acum închei şi promit să tac.

Tu-mi zici să continui, eu ţin privirea aţintită în ochii tăi,

că să nu te jenezi că eşti singurul dezbrăcat în odaie. În fapt, am să-ţi spun un secret: tu eşti cel mai îmbrăcat de aici. 

Tu taci atât de mult, oricât de mult ai fi prin preajma mea.

Nu cred că te cunosc mai deloc. Şi cât te-am întrebat, doamne, iar tu ori n-ai răspuns la întrebările mele ci la gândurile tale, ori n-ai răspuns deloc.

Adesea te-ai făcut că nu m-auzi.

Astăzi ţi-ai dezvelit trupul. Eu, sufletul.

Putem spune, azi, că suntem chit.

Voiam să te ştiu şi tot ce-am aflat a fost trupul tău stand turceşte pe covor, c-o cafea şi o pernuţă dinainte.

Azi eu mă simt goală, complet dezvelită şi nu ştiu de ce. Vreau să te-aud.

***  În acest text nu descriu o experienţă personală anume, textul este pură ficţiune. Asta că să răspund anticipat unor dragi visători cititori :)