”-Sunt fericită și
obosită...haidam acasă...mi-e somn! Iar ”acasă” este la Hășmaș, comuna mea cu
șase sate, al cărei singur medic sunt...” Așa incepe Femeia Cu Șapte Pălării, volumul
de debut al Otiliei Țigănaș publicat în 2012 la editura Galaxia Gutenberg. Citesc
aici, la Toronto, cartea cu parfum românesc în fiecare literă, ajunsă în zbor
solitar, expediată chiar de către autoare!
Otilia, astăzi
medic la Hășmaș, cândva o fetiță subțirică, parc-o și văd, și pe deplin
articulată, și-a început poveștile de viață direct prin filmul Toamna Bobocilor,
pe undeva.
Cine, să zicem, n-a văzut filmul stagiaturilor postuniversitare ale
anilor 80 poate la fel de frumos răsfoi cartea Otiliei Țigănaș.
Ducându-și fin,
zâmbind doar din colțul gurii, popularitatea numelui atât de literar, Otilia
scrie proza firesc și curat ca o perdea de borangic înaintea Paștelui.
Scrie,
iar scrisul îi vine fluent, pur și simplu!
Intr-o seară de
februarie, chiar înainte de mărțișoare, i-am citit câteva poezii publicate cu
generozitate pe facebook. Mi-am făcut curaj și i-am spus, în privat, c-aș vrea
s-o citesc. Iar ea, cu aceeași seninătate cu care scrie, a doua zi mi-a pus
cartea la poștă! Vă jur c-așa a fost.
Am cartea aici,
între peticele mele de zăpadă și respir un strop din aerul Hășmașului în plicul
cu timbre și ștampile, cu adresa scrisă de mână, ca atunci când îi scrii unei
prietene bune o depeșă de rutină. Și plicul se va păstra, așa cum a venit, între
lucrurile dragi mie, de acasă.
M-ai surprins într-atât
încât, de ieri seară, de când am primit cartea care a traversat oceanul, iată, se
hâțână serios ceva în scara mea de valori, nu știu ce anume.
Îmi iau timpul
care se cuvine ca să te citesc pe îndelete.
După care, probabil, încecând să te
descifrez pe tine, voi avea răspuns și la bucuria rafinată, nedefinită,
crescută deja ca un lujer de la Pământ la Lună pe care mi-ai oferit-o. Mulțumesc
din suflet, Otilia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu