O Soluție Totuși Mai Caut

Obiectele sunt ca oamenii, daca stau mult timp impreuna isi imprumută unul altuia formele. Tablourile mele au ajuns să semene-ntre ele. Și deși s-adună o mulțime de lucruri originale in viata mea, sunt încă prea mulți păianjeni, mucegai și praf și destul de puține capodopere, o recunosc. Mizez pe faptul că datele-mi personale n-au termen de expirare, așa cum au evenimentele de la știri, așa încât voi ocoli să comentez, cât pot, subiectele la zi fiindcă mâine sigur o s-ajung să contrazic cele spuse azi.

Fiindcă am timp acum și în sfârșit pot, am ajuns să citesc vreo 12- 14 ore pe zi. Recuperez cu viteză de supersonic ce-am omis, evitat, ignorat voit, mulți ani. O explicație există: nu-ți poți lua energia din două prize deodată. Am ales integrarea canadiană cu prea mult timp în urmă ca să mai dau înapoi. Integrarea asta m-a expus și la literatura locală, continental să-i zic și, am preferat să rămân sinceră cu mine și să zic Pas curentelor literare locale, parcurse frugal, e drept, dar din esență în esență.

Din curiozitate am reînceput cititul intensiv în românește, nu ziarele ci textele de carte: texte literare, esee, recenzii, editoriale și bloguri, multe-multe bloguri. Ce-am constatat: toate scrierile, notele, postările denotă o foame uriașă de introspecție umană. O paletă incredibil de vastă de forme de exprimare în vorbe, dialoguri tridimensionale atemporale, constatări condensate în pulberi de stele, o durere oftată-filon ce merge înapoi dincolo de Miorița, o nebunie de soluții la chestiuni de viață și, deasupra tuturor, nevoia stringentă de introspecție. Asta trebuie să se fi petrecut în ultimul deceniu când zeci și zeci de talente la scris au deschis conducta exprimării, simultan, în mediul virtual. Pe voci și tonuri diferite explică și implică aceleași coordonate umane: sunt Acum, Aici, habar n-am ce-o să fie cu mine mâine și în general n-am repere.

Anticipez ca, în virtutea globalizării, soluțiile psihologilor britanici să se regăsească,în următorii ani, în incheierile și concluziile textelor scrise de talentații condeieri români. Până atunci însă, cât terenul este încă atât de fertil, colorat, nuanțat, fremătător și adolescentin la toate vârstele, nu-mi rămâne decât să savurez, de la un ocean distanță, creșterea exponențială a vigorii literaturii române și să mă bucur de fiecare feed de dimineață în lista mea de socializare.

Se pare că nu sunt singura spectatoare fidelă a acestui fenomen. Câteva nume de referință de pe facebook îmi confirmă că audiența, la fel ca și participarea directă, sunt la fel de exigente : Elena Mitrofan, Dacian Micu,  Mihaela Miki, așa, într-o ordine aleatoare.

Frumos.

Să-nchei c-o poză de azi. Pisica Ciorăpel, c-o privire cât de cât intelectuală, azi spre seară. Intenționat pun poza cu pisica. S-a stabilit științific că dormi mai bine și ai o zi mai veselă când te uiți la poze cu pisici. Așadar, Ciorăpel. Hai c-am intrat în Vărsător, n-are cum să fie decât foarte mișto luna asta!