luni, 19 ianuarie 2015

Textele Dintre Inimă Și Minte- La ski, cu cuvertura ursitei

O citesc pe Petronela Rotar și preumblarea ei la Poiana Brașov și mi se face, brusc, dor de mers cu autobuzul. Textul ei miroase dulceag a zăpadă îndrăgostită, lipită de fes, de placă, de pantaloni. Constatările ei pleacă-n spirală iar concluziile o intimidează până și pe ultima mănușă mioapă și udă, pierdută pe pârtie la finele unei zile topită-n adrenalină.


Când, la un moment dat în viață, ai curajul propriei definiri, o rană se ițește, invariabil. Iar aici, în scrierea ei, Petronela a scuturat cuvertura singurătății ca plagă, ca păcat, ca ursită. 


Da, punem căștile în urechi, luăm tableta sau laptopul în brațe și, chiar de-am fi și-n mama cuplului perfect, tot singuri vâjâim gândurile și trăirile prin lăuntrul nostru. 
Ieri, azi, mâine la fel, asta este tendința peste tot în lume, aceea de însingurare voită, de încapsulare, cu mult prea puternica perfuzie tehnologică pe care nimeni n-are curajul să și-o smulgă din braț. 



În educația noastră atât de complexă, pe lângă Oaș, Gutâi, Țibleș, Căliman, Gurghiu, Harghita nu ne-a fost predat și felul de-a trăi de unii singuri. 
N-avem instrumentele de a ne face fericiți de unii singuri. 
În țară sau aiurea. Suntem cam varză la capitolul ăsta. Proslăvim, chiar, tragedia lipsei instrucțiunilor de funcționare de unii singuri, cu fiecare pas. 
Să-ndrăznesc să m-așez contra valului, spunând că n-aș da adevărul de azi pe minciunile de ieri? Mă-ntreb dacă m-ar crede cineva. 
Nu regăsesc drama asta asta a singurătății în noianul de scrieri contemporane, printre cei din neamul în mijlocul cărora trăiesc și mă gândesc că-i ceva defect cu mine… 
Ăsta e doar un gând de-al meu, nu neapărat corect. Cred în el, însă. 

Niciun comentariu: