Când m-ai prins cusând
nopțile și răsăriturile între ele, tainic, în lumina albastră dintre pernele
smotocite, ți-oi fi imaginat c-aș fi fost vreo croitoreasă.
La fel când, în amurg
târziu, spălam roșeața asfințitului de păcatele cele revărsate, cu mult săpun
de casă, arătam probabil ca o vajnică spălătoreasă.
O precupeață, când vărsam
căruța de vorbe colorate, neînflorite, în pragul ușii tale, o dansatoare când plecam
spre orizont, legănându-mi faldurile fustei pân la pâmănt.
Un munte
când câutai drumul, o dună de nisip când așteptai umbra, o fată care cerea atât
de mult de la tine că te-aducea la exasperare.
Pentru o clipă, țin
minte, ai văzut și prietena, iubita, fetița, companioana ta. Aș fi jurat că
ești sincer. A fost exact clipa când, îmbuibat cu răstălmăciri și epitete
gata să se reverse, pe malul Niagarei aflându-te, într-un necerut, imbecil
echilibru instabil,ascuțimea minții ți-a alunecat, neatent, în
apele involburate.
Vanitos din fire, n-ai
mai gândit și-ai sărit după ea.
În
urma ta, seara, am tras o dungă dreaptă pe răbojul strâmb din stâlpul porții.
Ferice de tine, brav, sălbatic spirit ai mai avut, gândeam.
Alții înaintea ta au plecat banal, înecați cu trufie-n foie gras, leșinați de ardoare, loviți în cap de candoare, abandonați la telefon sau, simplu, au murit în alergare.
Ai fi
avut o minte numai bună de modelat ulcele pentru panseluțele primăverii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu