Tommy

Tommy este un cotoi musculos şi mare, care-şi face veacul în cartierul meu. Habar n-am cine îi sunt stăpânii, ce este sigur este că Tommy e bine hrănit şi că petrece mult timp colindând curţile dimprejur.

Apare când nu te-aştepţi, ba de după maşinile parcate disciplinat în faţa casei, ba traversează în fugă direct din curtea de vizavi , de te-ntrebi  la ce s-o fi grăbind aşa ? Are blană în petice, gri cu alb iar pe cap nişte smocuri negre, semn că părinţii şi bunicii lui aufost amorezi înfocaţi, indiferent de culoarea blănii partenerului.

Uneori întoarce capul, se opreşte o clipă, te vede şi parcă te salută, după care îşi continuă preumblările.

Tommy se strecoară în backyard printr-o nişă între scânduri, lăsată acolo de-un contractor nepriceput, cu ani în urmă. N-am de gând să astup nişa, fiindcă tot pe-acolo e şi traseul ratonilor, al groundhogului, sconcşilor şi al altor pisici care tot pe acolo îşi urmează calea.

Ravina râului din apropiere aduce viaţă în curţile noastre, cu mare frenezie şi în toate felurile, de cum se duce zăpada.

Ciorapel, pisica mea capricioasă, ai zice că e sora lui Tommy. Peticele albe şi gri i se-ngână cam la fel , numai că Ciorapel n-ar ieşi din casă nici s-o tai. Cu uşa deschisă iese în prag, adulmecă aerul curat şi se aşează acolo, nu face un pas afară, în curte.

Asta până a apărut Tommy şi a simţit-o. Nu ştiu, nu eram acasă când s-a întâmplat împrietenirea, cert este că Ciorapel face acum de planton pe scaunul înalt de răchită, aşezat special în dreptul uşii de sticlă ce da în curte, şi aşteaptă.

N-aş fi remarcat dacă, în weekend, Tommy nu s-ar fi oprit drept în faţă ei, afară, în curte, într-unul  dintre drumurile lui de patrulare pe timp de zi.

Ciorapel s-a ridicat şi a lipit botul de geam. Tommy a făcut câţiva paşi spre ea. Ciorapel s-a ridicat în două lăbuţe şi a sprijinit lăbuţele din faţă de geamul uşii. Tommy a ezitat un pic, s-a apropiat, din exterior de uşă şi a făcut acelaşi lucru.

Au stat aşa, în echilibru, cred că vreo 30 de secunde. Au urmat minute în care au miorlăit unul la celălalt, a prietenie, a bucurie.

De atunci Ciorapel nu se dezlipeşte de fotoliul de răchită. Acolo doarme, acolo îl aşteaptă pe Tommy. Iar Tommy trece, se opreşte, îi miorlăie ceva şi se pierde prin brădet. 

Prevăd o tovărăşie de lungă, lungă durata. E primăvară :)