miercuri, 21 ianuarie 2015

Povești din Nord (3)

Pentru cititorii mei de dincolo de Canada și nu numai, iaca, ceva știri normale din locuri cu greu accesibile. Vorbesc despre mii de kilometri depărtare de lumea civilizată. Puțini dintre cei din sud ajung vreodată în locurile acelea izolate de păduri, râuri uriașe, lacuri glaciare imense ori tundre ale vastului Nord. Și acolo tot Canada este așa încât, dacă vă interesează, am să încerc să redau, din timp în timp, câteva dintre poveștile lor de viață, așa cum sunt ele difuzate de CBC, rețeaua națională radio-tv.

Teritoriile de Nord, cu o populație puțin peste 100,000 de locuitori sunt atât de vaste încât ar trebui să calculez câte Germanii, Franțe și Românii încap în el. Dar nu ăsta e subiectul, ci doar locul acțiunii. În locurile acelea îndepărtate, nativii (inuiții) trăiesc după aceleași norme ca eskimoșii euro-asiatici: vânează, mănâncă multă carne și slănină și, între două treburi, pun cap la cap cele mai fascinante povești și povestiri din câte s-au auzit vreodată pe pământ. Să fie Aurora Boreală care le coloreză fantezia, să fie întinderile de gheață, să fie inimile lor calde și atât de apropiate de natură?


În fine, pe scurt, azi, o rețetă inuită, așa cum a fost ea spusă de Mary Decker, bătrâna tribului Gwich’in, preluată de CBC Yukon: cum se gătește nasul de ren. 

Nasul de ren este o delicatesă și, după vânătoare, în semn de respect, inuitul oferă nasul renului cuiva în vârstă din comunitate sau cadou, prietenilor. 
Sub blană, nasul renului este făcut din mușchi și cartilagii foarte gustoase, spun cei care știu. Se taie nasul pe lung (și un nas de ren e mare, are câteva kilograme), se spală pe dinăuntru și se lasă la zvântat. Se face un foc bun, zdravăn, încins și, cu bețe înfipte în el, nasul renului este pârlit de jur împrejur, cam cum facem noi cu porcul, iarna. 

Cu un cuțit special se răzuie arsura de piele și blană și carnea se taie în fâșii. Fâșiile apoi fie se sărează și se folosesc mai târziu la tocănițe, se pun la cuptor ca friptură sau se mănâncă așa, marinate, cu puțin piper pe ele (cam cum mâncăm noi slănina cu șorici, la Crăciun).

Niciun comentariu: