Cu gândurile și cu
vrerea împing iarna, tăvălug, la vale. Explodează ghioceii în mesaje verzi și albe nesfârșite pe internet,
zâmbesc continuu, vine, dară, primăvara! Mamă, ce bine. N-am să înțeleg de unde-mi
vine, invariabil la finele lui februarie, forța imensă de-a crede și conștientiza că
primăvara este aici.
În România, primăvara e
sofisticată, vine când șoptind, când clipocind, când alunecând flori și muguri
ițite de sub straturi de frunze uscate și durează câteva săptămâni. O simți.
In Canada, mai avem, spune starea vremii, încă
vreo 30 de zile de iarnă. Da, dar sunt ultimele. N-am ghiocei (am avut odată
niște bulbi, dar nu mi-a prins niciunul și am lăsat-o așa), nici mușcatele de
la mama n-au rezistat mai mult de un an, dar am zambile și narcise care, în
graiul lor, spun cam același lucru: vine vremea de ieșit afară din bârloguri.
În lumina crudă a zilei,
ferestrele sunt obosite și mânjite, se cer mângâiate cu windex și înnoite cu
flori în glastre. Nu-i de deschis geamurile, larg, la noi, este însă de tras
draperiile și lăsat toată lumina înăuntrul odăilor, de ieșit în prag, tras aer
în piept, zâmbit, iubit în gând, chiar!
Ghioceii,
miile de ghiocei văzuți în ultimele zile pe facebook și-au trimis parfumul și
prospețimea până aici, v-o jur. Miroase a ghiocei prin ecranul laptopului.
Optimistă prin natura
ei, Canada a aranjat kilometri de rafturi cu cele trebuincioase pentru grădinărit,
cu ghivece în paișpe mii de feluri, gata să ia cu asalt sezonul de cald, frumos
și stat pe-afară.
Ne-au venit, din Olanda, kit-urile micului grădinar ageamiu,
ghivece cu semințe, sol, nutrienți, capac, gata să fie puse la încolțit.
Am
luat vreo cinci, zic, să fie! Am mai luat, pentru prima oară, covorașe organice
cu mii de semințe de flori, gata să le aștern de cum trece zăpada și cântă
ciocârliile. Ele stau, acum, cuminți în pungi. Niște ghivece de atârnat pe gard
am mai luat, sper să le umplu cu petunii albe și roz.
N-am Regina Nopții, sper
să găsesc printre prietenii mei români, parcă și niște butași de
trandafiri pe flancul de est al curții,
zic eu c-ar merge. Brăduți ornamentali, obligatoriu, în spate, lângă shed/
magazia mică cu scule de grădinărit și mașinile de dat zăpada, ori de tuns
iarba, după sezon.
Ar mai merge un rond cu roșii,
păstăi, mă gândesc, fiindcă astea prind toate. Și neapărat floarea soarelui,
pitică, s-o văd ițindu-se prin hățișul verde de zorele. Zorele mai trebuie, să
nu uit.
Plantele din casă, cu
ochii pe fereastră, știu că mă aud acum, când scriu și, cunoscându-le pe
cucoanele englezoaice nu m-aștept să se sinchisească cu mai mult de un Deh,
aruncat pieziș. Deh, iar mă schimbă primăvara-n milioane de muguri.
Le ignor
fiindcă eu știu că, până se duce zăpada, încet-încet vor crește teancurile de
pungi, cutii, ghivece, îngrășăminte, gata pentru asaltul de primăvară canadiană.
O primăvară de-aia scurtă, ca o fustă de adolescentă și la fel de obraznică și
de năvalnică. Pentru a face loc verii, în timp atât de scurt, încât n-apuci să
pui gecile din puf de gâscă la iernat. Dai de ele în dulapul de la întrare,
într-o dimineață și le boscorodești cum îți vine la gură: voi ce mai căutați
aici??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu