O felicit pentru aniversare, mă felicit pentru consecvență. Se poate, așadar.
Fără scopul definit de a acoperi o arie anume (socială, politică, economică, familie, etc), blogul este scris ca să acopere trecerea mea și a semenilor apropiați, prin lume și nicidecum ca să ghideze, îndrepte ori să arate cuiva calea în viață.
Deși sunt la zi cu aspectele complexei situații internaționale, scriu rar sau deloc despre acest subiect.
Relația țării mamă cu Diaspora, în sine nu face obiectul intrinsec al blogului. Cu toate acestea, menționări privind momentele de cotitură vor continua să apară.
Politica românească, din discreție și mai ales cunoaștere prea aprofundată, nu cred că-și va găsi vreodată locul aici. Motivul este simplu, sunt în diaspora, scriu din diaspora și oricât de elocvente pot părea previziunile ori scenariile scrise de mine, ele pălesc în fața distanței geografice uriașe.
Ce spun eu, colosale.
Chestiunile legate de familie și evoluția ei per ansamblu, da, ele ocupă un loc important. Aproape la fel de important ca introspecția umană, cea care, de ceva ani, mă așează fie în scaunul de spectator, fie pe scena, în postura de actor. Am un destin, delicat spus, complex și, ca să-i fac față, consum cea mai mare parte a energiei.
Ce urmează: urmează, probabil foarte curând, o nouă ținută grafică a blogului.
Urmează povești cu și despre mine, oamenii ce-mi intersectează viața ori aflate, pur și simplu, urmează istorii de căzut pe gânduri, urmează pauze pentru încărcat bateriile.
Sunt 134 de texte (excluzând coloana din dreapta) scrise, dintre care 122 sunt publicate, restul sunt în stand-by. Este material de-o carte, știu.
Urmează să mai las blogul să se odihnească și, în puținele momente libere, să croiesc halatul cărții ce se cere scrise cât mai iute. Și care carte n-are legătură cu blogul, este un pic altceva.
Zic că mi-am făcut practica vorbelor, într-atât încât să pot să le pun între coperți și să le-așez pe raft.
Da, totul în limba română.
Câteva numere care ar putea fi de interes: aproape 14,000 de citiri unice, din toate colțurile lumii: Canada-5,700, România-3, 900, Statele Unite- 1,700 iar restul din Luxemburg, Estonia, Andorra, Azerbaijan, Rusia, China, Ucraina, Moldova, Serbia, Italia, Spania, Suedia, Argentina, Filipine, Japonia, India, Turcia, Irlanda, Marea Britanie, Elveția, Belgia, Germania, Olanda, Ungaria, Brazilia, Uruguay, Ecuador, Costa Rica, Venezuela, Noua Zeelandă, Australia, Bulgaria, Grecia și încă și încă. Cam în fiecare zi am o surpriză (de mă-ntreb cum de-au ajuns românii tocmai acolo, Papua, spre exemplu).
Sursele cititului: facebook, în majoritate covârșitoare (mi se confirmă așadar că românilor de toate vârstele le place foarte tare navigatul pe facebook, lucru auzit la fața locului și când eram în țară, săptămânile trecute), Google+, Catchy, blogurile partenere și, mai nou, Vocea Diasporei.
Le mulțumesc mult, tuturor celor ce mă citesc, pentru miile de minute acordate parcurgerii textelor mele. Le mulțumesc și promit să merg, împreună cu ei, mai departe prin mereu-surprinzătoarea poveste a vieții.
Zonele de maxim interes pentru cititorii mei: textele sociale (coordonatele diasporei vis-a-vis de românii din țara-mamă), recenziile de carte și cam totul despre călătoria mea în România.
Suntem împreună, acum, aici, după șase luni.
Eu- cu un laptop care adesea scoate fulgere în scriitura mea pe spirală în direcția stelei Vega, voi- mulți și al căror răspuns îl știu din mesaje și like-uri.
Nici eu și nici voi nu știm exact încotro ne-ntreptăm. Ținem, însă, drumul, împreună. Mulțumesc frumos.
(poza a fost făcută în București, în aprilie 2015, în zilele în care făceam cel puțin 25 de km de mers pe jos fără să simt, copleșită de acas-ul amintit cu fiecare pas, în fiecare clipă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu