Aici, Acum- Vorbim

Sticla de șampanie, goală, a ajuns la coș. La fel, teancurile de farfurii, ghirlandele, până și licuricii colorați care au împânzit pereții preț de două săptămâni, cât s-au întins aleile petrecerilor în casa mea. 

I-am mulțumit bradului pentru a fi fost complicele zâmbetelor și gândurilor bune ale atâtora, câți ne-am perindat pe dinaintea lui, în săptămânile de poveste. Nici urmă de Crăciun ori An Nou festiv, azi, aici, la mine, zici că n-ar fi fost. 

Un soare orbitor de iarnă de diamant sparge toate ferestrele, de jur împrejur și-și împreunează razele pe blana pisicii, fix în mijlocul livingului, zău dacă am mai văzut așa ceva.

Azi este deja mâine și zâmbesc fără țintă la ce m-așteaptă în zilele următoare. 

Luni dimineață în zori intru în operație, patru zile în spital și apoi zice-se că scap de dureri pe veci. Pe la Paști mi-am propus să schimb mașina, iar până în vară să fi făcut deja o excursie sonoră măcar, așa cum n-am putut face atâția ani din cauza durerilor. Mor să călătoresc iar, așa, temeinic, nu cred că mă va mai putea opri ceva să n-o fac, începând de anul ăsta. 

Tot anul ăsta am să trag adânc aer în piept să plonjez, cu ochii și inima deschise, acolo unde mă cheamă soarta. Oriunde acel loc și timp va fi să fie. Asta e rezoluția mea de An Nou, în esență.

După care, în toamnă, o să plantez bulbi de ghiocei pe la colțurile sufletului.

Țineți și voi pumnii pentru luni, să iasă totul cum trebuie. Dup-aia, de restul mă ocup eu, promit.

Vorbim.