Un
text tumultuos ca Niagara hrănită de
torenți, un text pieptănând literatura lumii cu patimă, într-o finală devoratoare
înțelegere a chemării: de ce citești, de ce-ai citi mai mult.
Felicitări
Cristian!
(M.M)
***
DE CE
IUBESC CĂRȚILE
(notă
semnată pe facebook de către Cristian Cărpenaru - ingerulrafael.wordpress.com,
cu permisiunea căruia reproduc textul complet)
Iubesc cărțile.
O, cât de mult le iubesc!
Ele mi-au fost prietene devotate și pilon de sprijin în
momentele de restriște, când am crezut că sunt înconjurat de impenetrabile
ziduri, când orice pas spre nicăieri era doar o rătăcire în hățișul unor
confuze zbateri launtrice.
Am învățat să pășesc demn alături de Steinhardt, Tuțea și
Noica, am aflat viața din jurnalele lui Preda, Kafka și Pavese, am iubit
alaturi de eroinele lui Balzac, Hardy și Zola, m-am înamorat de poeziile lui
Goethe, Rilke, Rimbaud, m-a ambitionat Strindberg.
Atât de multă trăire și simțire am descoperit, râzând și
plângând printre rândurile doamnei de Beauvoir, cutremurându-mă alături de
scrierile lui Flaubert, D. H. Lawrence, Eliade, Cioran, am învățat sa accept
alături de Samuel Butler, Aldous Huxley, să dăruiesc alaturi de George Elliot,
Virginia Woolf, să vad lumea prin ochii lui Cortazar, Nabukov, Bulgakov, să
iubesc teatrul lui Ibsen, Cehov, Moliere, să imprumut incisivitatea lui
Maupassant, să caut precum Proust, să luminez molozul prin vitraliul speranței
precum Camus, să trăiesc și să simt rusește cu Gogol, Dostoievski , Pușkin,
Maiakovski și Soljenițîn, să înțeleg America lui Dreiser, Fitzgerald, Kerouac,
Susan Sontag, să simt Sturm und Drang, să mă atașez de Gendankenlyryk, să...
Iertați-mă, m-am lăsat dus de valul entuziasmului. În fine, un singur lucru vreau să vă mărturisesc : pentru mine adevărata biserică a sufletului este biblioteca. Vă las acum prieteni dragi, mă așteaptă o altă carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu