marți, 4 august 2015

Vii Curat, Așa Cum Maica Te-a Lăsat

Tăcând, mă afli cel mai bine. Și totul depinde de tine.
Depinde de cât și cum mă-ntrebi, depinde de cât și cum ești prezent sub streașina boltită a cerului tău, depinde de stele, depinde de iele, de basme și distanțe, de romanțe.

Nu mă-ncadra în șabloane, nu-mi număra banii și nici anii, eu n-am anii mei din acte. Nu mă-ntreba ce visez în nopțile cu lună plină și nici cât de lungă mi-e lesa conveniențelor, pe lumină. 
Citește-mi în palmă, când vrei să iei o carte, citește-mi în ochi dacă vrei să mergi mai departe.
Cât de departe.


Te-am căutat fiindcă ți-a venit vremea să te știu și nu te poți opune. Vremea asta poate să mai vie la anul, bucură-te de ea până vine peste noi toți, iarna grea.

Vreau să te știu, cu deschiderea aceea de ceruri ce se-ntâmplă de câteva ori în viață. 
N-am habar de legi scrise de oameni, n-am idee dacă ți-e deja sufletul plin. 
La mine vii, dacă vii, curat așa cum maica te-a lăsat, dulce-amărui, senin, senin.

Nu mă-ntreba prostii, că prostii înapoi vei primi.

Taci-mă, nu mă vorbi.
Cunoaște-mă și, de ți-a venit și ție vremea, lasă-te înlăuntrul ochilor mei, al minții mele.

Voi aluneca, încet, înlăuntrul sufletului tău, până ai să simți amorțeala dulce a tavanului alb, de după.
Iar dacă de acolo vei ieși teafăr, frumoasă are să-ți fie calea.

Tu ai drumul, eu am abisul și cerul.
Tu alegi, eu am să mă tac, încet-încet.
Privindu-te dincolo de ochi.
**

Mai vii? Ești sigur?

Niciun comentariu: