Astăzi este ziua mea. 53,
yep. Vărsătoare până la os, crescută cu simțul aventurii încă din fașă, cu
temeri mici și trecătoare, de-un optimism nebun, de-un dinamism care-i duce la
exasperare pe cei din jur.
Pozele le-am făcut în
dimineața asta, zic să rămână acolo pentru posteritate. Nu-s prelucrate, eu
habar n-am mai mult de alea două-trei trick-uri din Picture Office Manager,
deci nu.
Tac rar, cer mult, fac
zgomot, fac valuri, mă hrănesc cu verbe de la prima oră a dimineții, și tot așa
în fiecare zi. Mă enervează lunea, ma
depresează miercurea la amiază, beau cafea și când e cazul și când nu,
rar de tot de alcool mă ating, fumez de sting.
Am fost educată să-mi țin gura și rar am
reușit s-o fac. Am răbdare cu cei șovăielnici, niciodată cu cei
rău-intenționați. Simt, de ani buni, vibrația cuiva în aer și câteodată mi-e
ciudă să constat că, oameni care sunt buni în esență, primesc din partea mea
cel mult indiferență. Cinismul de
jurnalist s-a mai disipat, dar n-a plecat. Mă trezesc în toiul nopții și citesc
ca apucata agențiile de știri, de parcă aș merge la examen, în zori. Citesc, în
continuare, enorm, citesc ce e azi, ce va fi mâine și mestec teorii futuriste,
în două limbi de circulație internațională, ca pe guma de mestecat.
Multe mi-au reușit, altele
s-au împiedicat de niște trepte prea înalte pentru cei cu care m-am însoțit pe
traseu. Din timp în timp, c-așa a fost să fie. Nu le port pică, n-am avut
niciodată mână bună la ales partenerii, parc-am fost legată la ochi. De toate
m-am ocupat în detaliu, pentru ca cei doi copii să trăiască confortabil și
stimulați intelectual, din dorința ascunsă, probabil, de a avea parteneri de
discuție pe măsură.
I-am crescut așa, au
devenit amândoi așa și, aici, cred că am punctat frumos în viață. Mi-au plăcut
și-mi plac scrisul și cititul, dar cum am decis demult să schimb ograda
geografică, a trebuit să mă reorientez către domenii ancorate în realitate rău
de tot. Rezultatul a ieșit zic eu, mulțumitor și aici, semn că, vorba
maică-mii, dacă faci întâi ce trebuie și apoi ce-ți place, mergi la sigur. Da,
câteodată mă-ntreb unde-ncape inginerul în mintea mea de artistă dar probabil
că-s un soi de bipolară și pot face schimbarea fără dureri.
Am slăbit foarte mișto
și fac din asta un titlu de glorie. Mi-am rezolvat și problema cu operația, am
piese noi la bord, sunt ca nouă, e brici. Ascult muzică non-stop, muzică
trecută prin trei-patru decade, laolaltă cu cea mai nouă pentru care a
dezvoltat nu numai toleranță, ci chiar un soi de interes.
Imi place să conduc, aș
fi făcut un bun șofer de cursă lungă. Acolo sunt cu gândurile mele, iar mașina
e un soi de prelungire a mea în spectrul dinamic de care vorbeam la început.
Am cunoscut plânsul,
râsul, fericirea, tristețea, descumpănirea, depresia, exaltarea, îndoiala,
tăcerea și ascunsul în cochilie. Sunt câteodată uimitor de timidă, detest
vulgaritățile și schimb continuu decorul în jurul meu, în mediul meu. Nebunii.
Nu știu câți ani am,
actele spun că am 53. N-am niciun gând să cobor motoarele întrucât am planuri
absolut fezabile care urmează să se-alinieze la decolare. Mai am câteva drumuri
de făcut, Turcia(iar), Israel, Maroc, India (iar). N-am văzut Parisul și nu mă văd
acolo decât dacă mă trimit vreunii în delegație. Mai am de văzut Malta. Mai am
de plantat ghiocei de jur împrejurul curții mele mari și late din Toronto. Mai am de
decupat o arcadă într-un perete, așa cum am văzut eu în Spania, când am fost cu
alde frate-miu în vacanță. Mai am enorm de citit. Mai am, pe ici pe colo, de
scris.
La anul pe vremea asta,
dacă am suflul să țin blogul la ritmul ăsta, mă gândesc că voi fi deja în mână
să mai scriu și eu o carte, acolo, să se facă două. Da, în românește, normal. Da,
iubesc România, ea habar n-are cât de mult, dar despre astea am mai zis.
E ziua mea. E tare ca
lumea de ziua mea! Mulțumesc tuturor celor care mă felicită, încă, pe email și
mai ales pe facebook. Știu, felicitările au devenit un task, un punct pe agenda
fiecăruia și probabil realizați că, cele câteva zeci de secunde cât compuneți
un mesaj, contează mai mult decât un cadou în sine. Pentru că, la fiecare,
astăzi, timpul este atât de drămuit. Vă mulțumesc mult și frumos!
Iubirile mele? Astea-s
alte texte, mai incolo. Vin și ele, că n-au un’ să se ducă.
10 comentarii:
Ce-i de facut Magda ???...traiesti atat de intens si atat de frumos, incat, insasi viata ta e o carte din care poti citi cu usurinta pasaje de viata intregi...capitole la capatul carora te intrebi: oare viata mea are ceva din scanteia care da foc pasiunii cu care-si traieste ea viata ??? Iar daca, nu stiu prin ce imprejurare, nu ne regasim nici macar in cateva randuri sau poate printre randurile tale...e foarte clar : traim degeaba !!! Dar mai este o sansa..invatam pe de rost cartea vietii tale ! LA MULTI ANI, MAGDA !
m-ai lăsat iar fără vorbe...mulțumesc Elena :) În fapt viețile fiecăruia dintre noi sunt înțesate de filigran și doar arareori, la răspântii, îl mai scuturăm de colbul rutinei. O idee: încearcă într-o zi să pui cuburi de cafea înghețată, într-o cana de lapte dulce, fierbinte, și spune-mi ce gust are :)
Asa cum am spus, sunt la faza de invatacel dintr-un abecedar atat de simplu pentru tine dar care mi-e-mi ridica inca semne de intrebare existentiale...voi urma recomandarea si sunt absolut convinsa ca rezultatul va fi unul de foarte "bun gust " ! Cu mare drag te urmaresc si accept orice provocare care m-ar face mai inteleapta dupa lecturarea foilor de drum lung...
Am un prieten spaniol caruia-i lasa gura apa sa te cunoasca. E iubitul meu, cica….e inca in probe, asa ca nu pot afirma cu tarie. I-am spus ca daca as fi fost barbat, tu ai fi fost femeia pe care as fi curtat-o cu succes, cred eu , in lipsa mea de modestie. Daca-s femeie, si heterosexuala pe deasupra, ma multumesc sa te iubesc asa...ca fetele, si sa-ti amintesc atunci cand uiti „all your magic”.
Astrologia zice ca nativii aceleiasi zodii nu prea fac cupluri durabile pentru ca prea se aseamana mult si nu mai are loc schimbul de energie necesar. Varsatorii sunt exceptia, pentru ca sunt nebuni cu totii, dar fiecare cu nota personala care face sa se schimbe datele problemei. Asa ca, as fi putut sa te cer si de nevasta )))).
Stiu tare putine lucruri despre tine, dar in cele pe care le stiu, ma recunosc de nu se poate. Citesc cu nesatz de toate, si Ileana Vulpescu este la mare pret in topul preferintelor mele ca sa nu spun in varful lui. Imi place sa conduc, si folosesc extrem de rar masina de spalat vase, desi apreciez faptul ca o am in preajma. N-am mancat (inca ) ghiocei, dar mirosul lor ma hraneste pina-n cele mai subtile structuri ale mele. De fapt, greu de crezut dar acummai bine de-o saptamana la Bucuresti, mirosindu-i din toti rarunchii, m-am gandit la tine. Ma intrebam daca pe meleagurile celea canadiene te poti bucura de-asa minune. In ziua urmatoare ai scris pe blog si eu radeam singura privindu-i pe cei pe care sora-mea mi i-a daruit in aeroport la plecare, si au ajuns in Spania ingramaditi in poseta mea.
La cafea si tutun nu pot tine pasul cu tine. Sunt topita dupa aroma cafelei, dar sistemul meu neurovegetativ nu prea poate sa duca mai mult de doua inghitituri. Fumatul l-am experimentat doar ca sa stiu care e treaba, dar am o mare problema cu orice fel de dependenta, fie ea de oameni sau de substante. L-am taiat deci de pe lista ca sa-mi afirm inca o data faimoasa libertate varsatoreasca, in stare sa enerveze orice om normal de pe Terra. Astrologia o numeste „libertatea de a experimenta, libertatea de a-si darui timpul omenirii, dar si libertatea de a-si urma toanele bizare”. Hmm....ma cam recunosc.
Deschiderea mea pentru lumile...de dincolo, pentru descifrat misterele Universului, doar am intrezarit-o in tine, pentru ca probabil sunt subiecte pe care publicul larg nu le digera cu usurinta, dar intuitia mea ma asigura ca am putea vorbi aceeasi limba.
Mi s-a spus adesea ca vocatia mea e prietenia. Probabil au fost multe lucruri in care am esuat in viata asta, dar la capitolul asta, spun gurile rele ca-s de invidiat. Cred ca au dreptate. Si mai cred ca si tu ai atras oameni de calitate in viata ta, care te apreciaza si iti sunt alaturi.
Sa mai zic ceva de exigente, de sensibilitati, de talentul „unic” de-a speria barbatii pusi pe cuceriri, si capacitatea de-a le fi prietena? De atasamentul pentru inteligenta barbatilor, al carui cost l-am simtit din plin pe propria epiderma? De faptul ca ma simt cetatean al Universului si in acelasi timp pui de dac? De capacitatea de schimbare la nivel personal, dar si a mediului in care ma aflu? De usurinta cu care pot fi subaltern atunci cand imi respect superiorii si am de invatat de la ei, dar si aceea de a lua fraiele in mana cand stiu ca pot face treaba mai bine ca ceilalti? Brutal de sincera, intransigenta uneori, neconventionala, imprevizibila pina si pentru mine insami, atipica la aproape toate capitolele. Ce zici, iti suna cunoscut? Si asta asa....pe scurt.
La multi ani!!!!
Fii frumoasă pe din-afară, așa cum te-ngrijești tu, din respect pentru mediu și pentru cei din jur. Câteodată, încearcă de desprinde mâna, scurt, de pe bara autobuzului ce te duce către unde mergem noi toți și vezi cât poți să-ți ții echilibrul. Iar dacă poți, spune-i în șoaptă vecinului de călătorie. Poate vrea și el să încerce să oprească ziua și să lățească clipa...
Geta, tu ai extraordinara forță de a intra când vrei printre gândurile și trăirile mele, tu deschizi ușa cu piciorul, aprinzi luminile, tragi draperiile dai drumul la muzică și-ți pui amprenta din prima clipă a sosirii. Câteodată mă trezesc cu tine fix în living room-ul sufletului meu și n-am nici măcar o cafea proaspăt făcută pentru tine...alteori apari când dorm și știu c-ai trecut, că lași ferestrele deschise în urma ta... Ești de-un curaj cumplit, n-ai văzut că scaunele încăperilor dinlăuntru mai pot fi șubrede iar lustrele stau să-ți cadă în cap? Habar n-am cum de înoată sufletul tău prin aerul iberic în care trăiești, dar gândesc că se simte ca acasă :)
Odata ajunsa in living room-ul sufletului tau, nu mai conteaza cafeaua sau scaunele. Sedem pe podea si bem din izvorul cunoasterii pina ne potolim setea, atente la tot ce vine de sus...lustre sau poate inspiratie divina.
Cat despre curaj, e doar capacitatea de-a ne infrunta fricile. Le privim in ochi si apasam pe acceleratie fara nici cea mai vaga idee despre destinatie. Important e sa ne jucam frumos.
Hei, mi-am amintit una tare: acu vreo 19 ani cand inca eram in rand cu lumea, femeie casatorita, bateam drumurile cu sotul de serviciu la consulatul canadian ca sa emigram si noi un pic. Detaliile chestiunii sunt lipsite de importanta, dar el voia la Vancouver iar eu la Toronto. Motivatiile niciunuia nu aveau substanta...erau doar alegeri fara logica, sau cu una prea subreda ca s-o luam in seama. Inainte de pasul ultim, cand trebuia sa ne gandim deja la bagaje, am clacat eu, gandindu-ma ca ceea ce mai ramasese din casnicia mea era insuficient pentru a traversa oceanul. Nu stiam ca erai deja acolo.... :)
Mutarea și traiul într-o altă țară, înseamnă, precum spui, multe și complicate scenarii și ipoteze în minte și da, dacă echipa nu este îndeajuns de puternică n-ai cum a te-ncumeta să pleci la drum. E o vreme pentru toate, după cum vezi :)
Eu nu-nțeleg cum, din toată copilăria noastră populată de Cosânzene, din adolescența hrănită cu sclipiciul muzicii, ori al modei venite din occident, noi să găsim bucuria supremă într-a sta de vorbă, sprijinite de canapele și a ne cunoaște pe sine, schimbând vorbe între noi. Zic eu, Geta, că noi cerem cam puțin de la viață. Nimeni dintr-o generație mai nouă n-ar găsi nimic fun într-o asemenea experiență. Zic, așa, că cerem cam puțin de la viață. Nu și cred, însă :)
Trimiteți un comentariu