Vinovatele Iubiri

Vinovatele iubiri, precum porumbeii în albastrul asfințitului, își ascund ciocul în pene, a adormire și-și feresc ochii de ochii lumii, de ochii soarelui.

Vinovatele iubiri zboară pieziș, în nopți cu lună plină, în straie de nevăzut, printre iubirile aprinse, vii, deschise. Ele plutesc în derivă cu aripile tăiate, hrănite de iluzii virtuale, de emoțiile muzicii, de sarea lacrimilor victimelor colaterale. 

În candoarea lor, doamne, cât de ușor de confundat cu albastrul cerului, ele ard fără să-și dea seama, drumurile copiilor, ale soților și soțiilor lor. 

Le schimbă, cu fiecare gând vinovat, drumurile vieții ca pe un pumn de semințe amestecate-n buzunar. 

Ele nu știu ce stele ard în urma pașilor lor.

Cu aparenta lor inocență, vinovatele iubiri rămân la originea tuturor nefericirilor planetei. 

Ele-și amestecă entuziast chimiile în năucitoare spirale, aproape vii, cumplit de puternice în rotația lor. 

Spirarele iubirilor vinovate se-nvelesc în mantiile discreției și ale secretului, reci ca gheața, negre ca pământul în miez de noapte.

Vinovatele iubiri, c-un cinism desăvârșit în fire și-o angelică gingășie în priviri, calcă alte destine în picioare.

Pentru ele a fost inventat Astăzi, întrucât ele nu percep Trecutul și au o vagă idee despre Viitor. 

Niciun antibiotic, niciun descântec nu le poate rupe până nu le vine lor sorocul să-și desfacă spirala și să plece pe alte căi. 

Iar in tot acest timp, alături de vinovatele iubiri cresc inocente panseluțe în coșulețele cu zâmbete ale unor copii, cresc oftaturi întrebătoare, chinuitoare, în piepturile celor cu care împart, socialmente acceptat, patul, viața, banii, traiul.

Vinovatele iubiri suferă de demență, ele pierd noțiunea timpului atunci când spiralele se-mbrățișează într-o fugară întâlnire în gară. 

Iubirea vinovată crește speranțe-buruieni care se hrănesc vivace din tolba de ne-mplinite ale celuilalt vinovat. 

Vinovata iubire este nelegitima tenace, ea este răbdătoare, ea tresare când află de alte iubiri vinovate și-și face cruce cu limba în cerul gurii, cu spaima de-a nu fi dată în vileag.

Iubirile vinovate citesc cu sârg despre adulter, tac mult, se gândesc mult iar șirul gândurilor lor se oprește berc, n-are final. Le rămâne o senzație de nemărturisit în coșul pieptului, mai grea ca Sfinxul din Bucegi.

Iubirea vinovată deschide ochii, noaptea, în tăcerea somnului celorlalți și, acordându-și ritmul respirației cu cel al respirației de-alături își călătorește, fără cap și fără coadă, gândurile către cealaltă iubire vinovată.

Știe că nu este moral ce face și nu se poate opri. Ar prefera, adesea, să i se întâmple ceva și destinul să-i aștearnă, nici ea nu știe cum, o soluție în care ea, iubirea vinovată se preschimbă miraculos în iubire legitimă și pentru totdeauna. Iar în jurul ei să nu fi fost nicio avarie, nicio petunie smulsă din tulpinița ei, nicio lacrimă, niciun divorț.

A fost atât de mare explozia întâlnirii chimiilor iubirilor vinovate încât, la momentul primului bilanț, amândouă sunt epuizate, împăcate cu soarta ca un încercănat condamnat pe viață. 

Sunt atât de încărcate de vina secretului încât, precum porumbeii la asfințit, după ce-și ciugulesc penele, adâncesc capul între aripi, să nu mai vadă, să nu mai audă, să nu fie aflate.

Sărmanele iubiri vinovate sunt atât de multe, izolate și înfometate printre noi așa că dacă le-ntâlniți, fiți omenoși și nu le goniți cu pietre. 

Ele sunt spiralele atipice care, în energia lor dezlănțuită, urcă soarele pe cer, în fiecare dimineață. 

Sunt nebune, nu le ascultați vorbele. Faceți-le un ceai fierbinte și lăsați-le în camera de oaspeți, să-și doarmă somnul chircit, vinovat.

În zori, dați-le bani de-un taxi.