Oamenii de aici au trasaturi din toate semintiile pamantului si pun pariu ca ei nu s-au intrebat, ori mirat, vreodata, de asta. Au trasaturi de turci, de tatari, de rusi si de scotieni ori irlandezi, deopotriva, ochii lor amintesc de nisipurile Orientului la fel de lesne ca de coastele stancoase ale Irlandei. Nu stiu cum fac.
Sunt inconjurata, coplesita, fericita de atatia oameni. Sunt coplesita sa ii vad interactionand. Testosteron, hormoni, feromoni in aer, pe strada, in magazine, razbatand din masini.
Desi melomani ca neam, din cate mai stiam, n-am auzit nicaieri muzica data tare, cu toate ca este 1 Mai si, fiind zi libera, m-asteptam la ceva zgomotos. Nici vorba, nicaieri. Si sunt intr-unul dintre orasele mari are Romaniei.
Oameni multi, pretutindeni, grabiti in toate directiile,
Oameni cu trasaturile conturate, neaduse inca la numitorul comun, egal si simetric al Nord-Americii, oameni frumosi si oameni urati.
Mi-e drag sa vad oamenii urati, i-am cautat cu privirea fiindca mi-era, cred, dor.
Oamenii poarta ceasuri, peste tot au ceasuri, am senzatia ca se tem ca timpul sa nu le-o ia inainte atunci cat sunt ei ocupati cu tesutul povestilor, inca si inca.
Fiindca povestile sunt mai inalte decat oamenii, ei bine, oamenii s-au cocotat in blocuri, sa vada viata si lumea de sus. Mai cred ca blocul se potriveste nevoii de zbor, de vazduh, a romanilor, si o spun cu inima deschisa.
Intre timp, pe sub picioarele lor, pamantul se foieste, se suceste, se-ncordeaza ori adoarme, ca un urias din basmele lui Ispirescu.
Iar basmele nu contenesc sa se teasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu