Am învățat
geografia lumii, istoria lumii, muzica, arta și literatura lumii.
Am pășit pe
nisip, pe mâl, asfalt, țărână, marmură, mozaicuri și covoare roșii, am mers cu
motocicleta, bicicleta, trotineta, mașina, trenul, avionul, metroul,
submarinul, căruța, ricșa, camionul, am mers și pe jos. Am bifat vreo jumătate
de milion de kilometri pe șoselele canadiene.
Am învățat să-mi cresc copiii, să
îi îndrum, să port de grijă casei, să cânt și să desenez, să pictez și să
modelez din lut, să dansez și să scriu, să întorc perna pe partea cealaltă ori
de câte ori m-am trezit scuturată de coșmaruri în nopțile cu lună plină, să râd
cu poftă, să plâng, să oftez, să conduc și să urmez, să întind mâna la nevoie,
să ajut, să aștept și iar să aștept, să bucătăresc, să tricotez, să cos la
mașină și să brodez, să croșetez, să fac dulcețuri și zacuscă, să fac cea mai
tare friptură de miel la cuptor.
Am învățat să iau ce-i al meu și să-mpart
seninul zilei. Am învățat să merg pe tocuri, să mă machiez, să vorbesc limba
engleză, să mângâi, să alint, să tac, să mă tem, să mă-ntreb. Am învățat să
cresc frumos, să bat cuie, să decorez bradul de Crăciun, să dau replici, să
schimb o yală, să port o conversație, să țin rostul anotimpurilor.
Am învățat,
zic eu, să iubesc și să deosebesc iubirea de infatuare ori de crush.
Despre toate cele
de mai sus există texte, îndrumare on-line, psihologi ori pediatri gata cu un
sfat, bucătari talentați ori antrenori energetici, motivational speakers ori contractori
cu experiență, tot acest material este accesibil.
 |
| I Am Alive game-www.cnet.com |
Dacă citești
aici, probabil te regăsești. Posibil să le fi învățat, deja, pe toate, și tu.
Mai am de învățat
cum să am grijă de părinții mei, unul cumplit de bolnav, celălalt îndeajuns de
bătrân.
Am făcut anul acesta, din aprilie și până acum, două drumuri în România căutând soluții unor probleme pentru care nu am nici cel mai elementar training: să le asigur îngrijire și alinare părinților mei.
Trăiesc de 18 ani într-un bubble peste ocean, într-o societate aproape virtuală, bătrânețea aici se scurge cu de la sine, discretă, pe lângă casa și drumul meu, n-am contacte de niciun fel cu oamenii bătrâni.
Este un adevăr, bătrânețea canadiană este zugrăvită-n roz și bleu, iar moartea lipsește cu totul din calendare. Discreția cu care este privit finalul, în general, în societatea în care trăiesc, m-a dezvățat să pun, seara, ceasul biologic.
Caut pe youtube despre cum se cresc și ocrotesc părinții. Chiar am citit astăzi despre aceeași dilemă la adulții britanici, în The
Guardian. Mă interesează dacă e bine ce fac, cum să asigur liniștea și comfortul, de la distanță, celor al căror
nume-l port.
Și încă nu știu câtă empatie, câtă dăruire, câte gânduri trimise-n
fluviu i-ar ține-n putere, încă o zi, încă o zi. Cum să-nvăț să am grijă de ei?
Am învățat cum să-mi
iubesc și ocrotesc copiii. N-am reușit, însă să aflu cum să-mi ocrotesc
părinții. Încă mai caut, încă spun că nu fac îndeajuns. Și nu este nimeni să-mi
spună cât și ce anume să mai fac. Cât anume este prea puțin, cât este prea mult,
cât este exagerat, epuizant, copleșitor.
Nu este nimeni
să-mi spună.
Și se face tot mai târziu. Uneori, aprind lumânări să-mi dea curaj, să-mi dea inspirație, să-mi aducă adevărul căutărilor mele.
Iar eu continui să fac totul după ureche, cu teama că nu simt, ori nu fac destul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu