Ei aleg să se repatrieze. Ei
sunt dintre și printre noi, cu noi în trafic, ori la rând la Costco. Ei o fac
întotdeauna discret, pe furiș, din multiple motive: să se ferească de oprobiul
comunității ori al grupului etnic din care fac parte și care-i privește, în
genere, cam cu milă. Să se ferească de oprobiul celor din țară care, deși
primindu-i, îi consideră, din start,
niște învinși. Să își conserve energia necesară unui asemenea demers, până la
ultima picătură și să-și poată încorda mușchii să sară înapoi Atlanticul.
De
aceea sunt discreți.
Pentru că, spre
deosebire de emigrare, la repatriere petrecerea de adio este în altă gamă și cu
altă vibrație: șovăială, curiozitate, temere, dispreț, cei ce se repatriază
parcă au râie, etc.
Photo:telegraph.co.uk |
Statisticile spun
(toate linkurile de referință vor urma, la sfârșitul materialului) că 2,8
milioane de canadieni, născuți ori naturalizați, trăiesc în alte țări. Cei mai
mulți s-au întors în țările de origine.
Se estimează că
35% dintre bărbații imigrați (de toate etniile) în Canada părăsesc țara în
termen de 20 de ani de la sosire. Cei mai mulți (60%) o fac în primul an de
ședere.
Am să exclud
emigrația către Statele Unite, ori cea spre țările Commonwealth-ului, întrucât
ele doar accidental cuprind reprezentați ai etniei noastre și am să mă refer la două popoare europene, ale căror informații legate de repatriere sunt făcute
publice.
Statisticle
referitoare la populația de origine italiană (accesibile la StatsCan) admit că
71% dintre italienii canadieni ce trăiau în Canada înainte de 2000, erau, în
2001, de găsit în Italia! Că 52% dintre aceștia erau trecuți de vârsta de 50 de
ani. Statisticile referitoare la canadienii polonezi ( de asemenea, accesibile)
spun că 87% dintre polonezii canadieni, stabiliți în Canada dinainte de 2001
sunt astăzi în Polonia, iar intervalul de vârstă la care au plecat din Canada este
35-49 de ani. S-au întors mai tineri, deci, decât italienii. La fel, doar
câteva procente dintre membrii acestor două comunități mari, născuți aici, s-au
întors în țările părinților lor.
Despre grupul
etnic românesc nu sunt multe date publicate. Conform recensământului din 2011,
peste 204,000 de cetățeni s-au declarat de origine română. Un progres, în urmă cu cinci ani ei spuneau că suntem doar 87,000. În fapt, cu a treia generație suntem aproape 250,000 de români în Canada.
Din surse locale
știu însă că profilul repatriatului român arată, în acest an, cam așa: el are o
vechime în Canada de peste 17 ani, este căsătorit. Se repatriază în general
doar primii sosiți- prima generație, copiii acestora, acum adulți, optând în
marea lor majoritate să rămână în Canada. Cei care pleacă au atins un nivel de
confort al existenței pe care aceștia intenționează să-l păstreze în România. Localitățile
de destinație: București, Cluj, Timișoara, Constanța, Iași , ori orașele în
care au studiat ori lucrat în anii dinaintea plecării. Aceștia sunt nostalgicii
determinați.
Cea de-a doua
categorie este formată din persoane singure, cu o vechime de 10-15 ani în Canada.
Aceștia declară deschis că frustrările din sfera profesională dar și cea
familială îi determină să procedeze la repatriere. Tonul lor este descurajat date
fiind condițiile obiective (și doar cine a fost singur, mai mult timp, în
Canada, știe despre ce vorbesc-n.a.) și ei nu exclud să încerce angajări
ulterioare, la muncă oriunde în Europa. Aceștia sunt frustrații determinați.
Cei mai mulți,
din ambele categorii, au studii superioare. Doar câțiva dintre ei au lucrat în
profesiile pentru care s-au pregătit, acesta este încă un adevăr.
Lunar, numai din Greater
Toronto Area pleacă spre România 4-5 familii cu integrarea încheiată și cu ani
buni de vechime canadiană (+15 ani). Despre planurile românești, acestea
diferă, de la deschiderea unui business la tranziția către farming. Câțiva doar
spun că își vor căuta slujbe în România.
Am făcut acest
sumar ca să documentez cumva cele ce le voi spune de mai jos: haideți să
admitem, repatrierea nu este o rușine, nu este o înfrângere. Este în cursul
natural al vieții. Nu ne-am cununat, niciunul dintre noi, cu veșnicia, atunci
când am făcut pasul în avionul spre Canada.
Nu ne-am bătut destinul în cuie, nu ne-am cocârjat de spaima îndelungă și dureroasă a integrării și, pentru oricare dintre noi, și acolo poate fi acasă.
Nu ne-am bătut destinul în cuie, nu ne-am cocârjat de spaima îndelungă și dureroasă a integrării și, pentru oricare dintre noi, și acolo poate fi acasă.
Poate plănuim să
ne-ntoarcem acasă la pensie, întrucât cu pensia canadiană vom trăi prost, aici,
bine- în România.
Da, iubesc
România, am în plan să revin în țară, dacă nu mă lovește meteoritul Tungus
pe-aici. Pentru că, la fel ca și emigrarea, repatrierea îmi va cere timp, cere
gânduri, calcule, mindset, energie, momentum, coechipieri, bani, oportunități,
etc,etc.
Am deschis astăzi
o pagină pe facebook: Romanian Canadian Repats (click aici).
Dacă aveți
businessuri care să ajute repații, postați-vă reclamele, totul e gratuit.
Știu, apriori, cu
câtă stânjeneală este privit acest material. Știu că a generat deja păreri pro și
contra, dar un lucru mie, cel puțin, îmi este limpede: circulația înapoi spre
țară nu este o rușine. La noi, la români adică, această
pornire vine, se vede, după vârsta de 50 de ani, cam ca la italieni. România, ca și țară este pe calea bună iar
reintegrarea unei persoane care a trăit în Canada, sau oriunde în lume, este doar
o chestiune de luni, nu de ani. Vorbim limba, știm locurile, acolo e acasă.
Da,
firește, valabil pentru cei care decid să purceadă la repatriere. Pentru alții
poate nici să nu fie subiect de gândire. Perfectly fine, too.
Ce este
repatrierea? O încheiere a unui ciclu, i-aș spune. Atunci când ai sacii în car,
copiii aranjați, de călătorit ai călătorit, la unii dintre noi vine, așa, un moment când
incepi să te-ntrebi, cam ca pinguinii din filmul Madagascar, când au ajuns, în
furtună, pe banchiza din Antarctica: Now, what??
**
Repatriații nu sunt învinșii ori paria vreunei diaspore. Ei sunt Noi, foștii flămâzi, imediat după ce-am mâncat. După ce ne-am ținut toată ziua și, în final, am găsit o toaletă și am făcut pipi. După ce am luat un advil și ne-a trecut durerea de cap. Adică de cealaltă parte a gardului.
Linkurile despre
Canadians abroad, cum am promis:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu