Cea mai banală informație posibilă, pentru un român stabilit în Canada: cine este somonul, ce vrea el și mai ales cum de este el omniprezent în documentarele canadiene televizate despre natură.
Așadar, somonul trăiește între unu și șapte ani (depinde de specie) în apele mărilor și oceanelor , este cam așa de mare și se reproduce doar în apă dulce a râurilor. Milioane de puișori ies din ouă în cotloanele adumbrite de vegetație ale apelor curgătoare și, de cum prind puteri, iau calea estuarelor de vărsare unde, în decurs de zile, se adaptează la apa sărată.
După care se avântă cu o energie fără stavilă în apele mărilor și oceanelor. Și trăiesc, apoi, o viață de somon.
Pentru ca, atunci când le vine vremea, să facă drumul îndărăt, către gurile estuarelor copilăriei. Și să urce, împotriva valurilor și a curenților, la obârșie. Îi cheamă datul. Urmăream de curând un astfel de documentar, minuțios filmat și plin de întrebări referitoare la ce-i mână pe somoni să-și împlinească datul lor de viață și de moarte.
Și-am crescut în minte o paralelă interesantă cu unii dintre noi, români de primă generație mânați de val în viață. Odată ajunși și așezați (cu casă, familie, etc.) în Canada, vine o noapte providențială în care parcă ni se deschid cerurile și, strângând din dinți, admitem că ne cam mințim pe noi. Că munca noastră de zi cu zi nu este croită după personalitatea noastră.
Știm, unii dintre noi, organic, că suntem artiști ai exprimării plastice, teatrale ori ai artei interpretative, în sport ori în scris, în imagine ori în finanțe, în psihologie sau în pedagogie. Avem vocație, cei mai mulți dintre noi, cei de aici, avem o vocație care dormitează latent, de ani de zile.
Mulți, foarte mulți dintre noi avem o vocație de la care am făcut adesea rabat atunci când am mers la facultăți. Mă iau drept exemplu: am scris cu patimă de când luptam cu anii pubertății, am mâncat jurnalism pe pâine, am publicat carte, am luat premii la olimpiadele de literatură dar am studiat Ingineria Navelor la Galați, iar în Canada profesez cu tenacitate în Supply Chain. Și acesta este, repet, doar un exemplu la îndemână.
Cale de întoarcere către România nu există iar vocația, pasiunea, talentul și nevoia de creativitate exprimată a multora dintre noi răbufnesc prin toți porii, brusc și fără de stavilă, într-o erupție vecină cu nebunia: dacă nu te exprimi, dacă nu lași o amprentă cât de mică în ceea ce te cheamă, ca tărâm de exprimare, trăiești de pomană.
Am nenumărate exemple în jur de de compromisuri profesionale, elegant ajustate din mers cu pasiuni dezvoltate colateral, pe post de second-job sau business-uri de după amiază. Înțeleg parcă mai mult nevoia de supapă de exprimare creatoare: un angajat în Vânzări, seara cântă muzică bizantină. Și cântă dumnezeiește.
Un specialist în IT fost campion european de juniori la atletism, un medic veterinar cu vocație conducând un TIR, iar exemplele pot continua.
Prin selecție, din România a ajuns în Canada o întreagă escadrilă de talente năucitoare, care își consumă energia în joburi demne de fericiții și fără griji average Joe, pentru că nu au găsit calea de a sparge plafonul de sticlă al main-stream-ului, din varii considerente. Cu înțelepciune și mare bucurie trebuie să profităm de prezența acestor talente printre noi. Iubiți-i și dați-le susținere celor talentați de lângă voi, lăsați-i să-și împlinească menirea de somoni, să ajungă înapoi unde le este scris.
Încep Mondialele de Fotbal: știați că fotbalistul Dudu Georgescu trăiește la Toronto?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu