Viața ca Un Spital- Zece

Sunt zece zile de la delicata (ce spun eu delicata, cumplita) operație care a pus lucrurile în ordine în corpul meu îndeajuns de încercat și trecut prin spitale până acum, corectând un defect articular din naștere. Zece zile în care, doar cu foarte mici intermitențe, am perceput succesiunea zi- noapte. Nu am ceas la îndemână, telefonul a fost singurul catre arăta, acolo, niște numere, pe lumină ori pe întuneric, sunt sătulă de stat în pat fără cea mai mică percepție a trecerii timpului. Nu a fost lene, nu a fost odihnă, a fost un zăcut leșinat și dureros. Nu știu unde s-au dus zece zile.

Am curaj să scriu fiindcă, de aseară, cred că am trecut de punctul critic. Aseară mi-a fost în sfârșit mai bine. Merg prin casă, febra e deja foarte mică, nu mai iau analgezice decât seara la culcare, cred că pot pune două gânduri cap la cap, finally.

Debbie, o asistentă medicală de recuperare vine de două ori pe săptămână acasă să monitorizeze progresul și să-mi dea exerciții noi de făcut, să repornească niște chestii, acolo. Știi ce-a spus Debbie, azi-dimineață când a venit? A zis că sunt în parametri și că să nu mă mir că doctorul o să mă lase să conduc mașina, într-o săptămână-două. Cicatricea, la vreo 10-12 cm zice-se că rămâne ca firul de ață de o parte a coapsei, trebuie să mă răsucesc s-o văd sau să mă uit într-o oglindă. Ideea ieșitului din casă mi-a dat gaz, abia aștept.

Preocupată fiind să înot în apele unei convalescențe dure, ca prin vis îmi amintesc de episodul parizian Charlie Hebdo și de niște demonstrații care au avut loc, ca rezultat al unor împușcături.

Idioți.

Ură religioasă și IPhone-uri în buzunare, ce rușine pentru secolul ăsta.

Ce cohorte de troglodiți înfocați, și unii și alții, uff.

Am citit știrile din urmă, să mă pun, relativ, la curent că parc- am fost pe altă lume. Faptul că Banca Elveției a luat, astăzi, 15 ianuarie, măsuri fiscale cu impact în lanț asupra multor economii, precum și faptul că uriașul retailer american Target a anunțat retragerea de pe piața canadiană, lăsând în urmă 17,000 de oameni fără de lucru, acestea înseamnă mișcări de curenți de adâncime.

Astea redeșteaptă în mintea-mi, instinctul ăla sănătos care m-a scos la mal în infinit de multe situații până acum: când ești în apă și vezi cum vine valul, nu te hlizeștii ca proasta, faci selfie și țipi cu entuziasm, ci așează-te pe o parte, cu picioarele depărtate, bine înfipte în nisip. Apa să nu depășească dunga slipului de baie, nu te duci mai la adâncă. Pregătește-ți mintea că vine, pregătește-te să te clatini.

Nu lua niciodată valul direct în burtă, nici chiar pe cele potrivit de mari, fiindcă nu știi cât de puternice sunt. Îți taie respirația, te pot pune jos. Stai pe-o latură, sari cu val cu tot și ține ochii țintă pe valul care vine. Fiindcă, invariabil, mai vine unul.