marți, 17 februarie 2015

Punguța cu doi bani

Dac-ar fi ziua ta, mâine de exemplu, probabil c-aș lua punguța cu doi bani agățată în baierele vechi din piele, la tinda casei poveștilor mele și ți-aș oferi-o fără să ezit. De mult voiam să ți-o dau, așa, ponosită cum e ea, cu doi bănuți de-argint austriac, bătuți pe vremea imperiului și știu că n-aș da greș. Întinde mâna, o vrei?




Fiindcă altceva, sincer, habar n-am ce ți-aș putea oferi. Cuvinte- ai până-n vârful muntelui, dimineți și asfințituri ai tot primit, sticlele cu urări s-au înșirat de-a lungul peretelui bucătăriei, iar și iar, până și brelocuri ai, mai multe decât chei. Cântece nu mă pricep să compun. Întotdeauna, la măturatul din calendar al zodiilor, scriu prost și împiedicat. O pisică am aflat că nu se face cadou, că-i semn rău.

Cafeaua-i rece, laptele a lăsat cercuri-cercuri pe interiorul cănii de-o seamă cu tine. E istoria ei de-azi dimineață , am trecut amândouă, și azi, prin fiecare oră.

Probabil că un aspirator ți s-ar potrivi, dai cu el pe sub canapeaua de piele, prin bucătărie, pe sub fotoliul din nuiele. Ce trist ar fi să faci asta de ziua ta, nu-i așa?

Meriți să-ți pierzi cheile prin casă, de ziua ta. Să stai întins în pat, cu mâinile sub cap împreunate, să te uiți pe geam afară, să-ți aliniezi gândurile și să lași timpul să ți se strecoare sub piele, să te umfle râsul  la amintiri, să bați ritmul în tăblia patului, să nu faci nimic. Când te-apucă foamea, comandă o pizza și ia-o mare, să ai până te-apucă foamea și tura următare.

Încă mă mai găndesc dacă să pomenesc de colecția revistei Cutezătorii , un teanc uriaș de reviste moștenite de la Vivi, fratele lui taică-meu, reviste adunate și păstrate  vreo zece ani la rând, aduse de poștaș în fiecare săptămână și citite și pe muchie. 

Acolo eu am învățat, când toată lumea dormea ori era plecată să trăiască, să zbor. De atunci zbor și nu mă mai opresc. Acolo am deprins visul, acolo am călătorit, pagină cu pagină, din Patagonia până în măruntaiele Africii, de-mi oboseau și gândurile.
Încă nu știu ce ți-aș da de ziua ta, parc-aș ține totuși revistele Cutezătorii pentru când vei împlini anii mei. 

Uite, punguța cu doi bani vrea să fie a ta. Tu o vrei? 

2 comentarii:

Anonim spunea...

Daca mi-ai da-o mie, Magda, as fi cea mai fericita ! Se apropie ziua mea, si...totdeauna stau acasa! Imi iau o zi libera, ma trezesc tarziu, si da, chiar asa, imi pun mainile sub cap, apoi stau si privesc pe fereastra!, pe aceeasi fereastra pe care privesc zilnic...dar, de ziua mea se vede altfel si altceva! E ca un caleidoscop, se perinda ca intr-o miscare browniana, imagini, amintiri dintr-o copilarie fericita, laolalta cu cele din adolescenta, visuri si vise, implinite sau in curs...da, eu inca mai astept sa se implineasca visurile din copilarie, nu-i tarziu ! Si iata, ca ziua mea este cumva ca si ziua ta...ziua fara chei, cu reviste "Cutezatorii", ciufulite de atat rasfoit, cu cartile de povesti primite in dar incepand cu gradinita...si crede-ma, am toate cartile primite drept premiu la sfarsitul fiecarui an de scoala ! Anul acesta, pot spera sa primesc de la tine punguta cu doi bani ??? Promit c-o voi pastra cu sfintenie, pentru ca anul viitor s-o poti darui si altcuiva...eu o vreau doar pentru o zi ! ...de ziua mea ! Multumesc, Magda !

Magdalena Manea spunea...

Eheeei, și vom face așa: tragi aproape un platou cu clătite și o cană mare cu apă. Așaaa, bine. Acum așezi bine perna la spate și, peste plapumă, în pat, fără șosete, agățâng cearșaful între degetele de la picioare ca cei mici, iei aproape teancul de reviste Cutezătorii și începi, una câte una, să le visezi citindu-le. Când și când îți numeri anii tocmai împliniți (știi cât mi-a luat mie să număr până la 53? O groază de timp! :)) după care plonjezi înapoi în joacă. Acele cărți de la premiu sunt atât de valoroase, știu, au greutatea lor în aur. Citești povești azere și kirghize, cu învățăminte ciudate pentru noi și dup-aceea pleci în cosmos ori în Țara Electricității, cu Tică și Rică. Pe ei îi știi? Să-ți povestesc altă dată despre Tică și Rică.