Generația 50- Te Salut Generație În Blugi

Rezonez cu oricare contemporan născut între anii 50 și 70. Sunt aceia care, în anii 70 și 80, au incendiat stadioanele și sălile caselor ce cultură cu cântecele lor, aduși la numitorul comun al dragului de viață, corect, adevăr și curat de Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra.

Să mă fac bine înțeleasă, doi bani nu dau pe părerile celor care-l dezaprobă pe Păunescu. Ori cei care minimalizează impactul lui asupra a cel puțin două decenii de freamăt din România copilăriilor noastre. Stau mărturie zecile de mii de tineri filmați în anii cenaclului și care acum sunt istorie pe youtube, așa că nu competența lui Păunescu va intra, vreo clipă, în discuție ci impactul mișcării lui asupra noastră.

Eu văd, simt încă, pe pielea mea, urmele briceagului cuvintelor lui lui Păunescu. 

Maica Precista să-mi fi apărut în cale și nu m-ar fi împins de la spate să memorez mii de versuri, așa cum am făcut-o în perioada cenaclului Flacăra. 

Am memorat ca să-mi aduc alinare atunci când, în anii comunismului, mă luam cu mâinile de cap, a neputință. Am săpat tunelul pe sub pușcăria lui Ceaușescu, cu versurile lui Adrian Păunescu.

Indiferent unde am fi trăit pe harta României, născuți în cele două decenii fiind, amintirile ne sunt aidoma, noi am înflorit în aceeași direcție.

Mult comerț- puțină muncă vedem azi, răsfoindu-ne planeta. C-un dram de noroc însă, de scoarța arțarului vieții, nouă ne va fi, intotdeauna, sprijinită o chitară tocită de-atâta cântat. Un vers de-al lui Păunescu, oricare ar fi el, ne va rămâne pentru totdeauna tatuat pe antebraț.

***

Orașul râde complice când îi petrece pe străzi, zgomotul mașinilor le acoperă pașii, hainele lor camuflează, fiecare, flacăra tainică a visului primelor generații în blugi.  Ei au șaizeci de ani sau aproape și tinerețile lor n-au luat pe loc repaus. Ne-am uitat, toată copilăria, la ei, cu admirație. Erau studenții zvelți, frumoși și arși de-un soare mai sănătos ca niciodată.

Ei aveau plete. Pe băieții generației mele i-a tuns partidul numărul doi și nu mai arătau așa de bine. Muzica celor născuți în anii 50 ne-a ridicat din pătuțuri, gesturile lor au devenit și ale noastre, copiate aidoma.

Ei au mers la primele cenacluri Flacăra pentru ca, pe ascuns, să ne furișăm apoi și noi, în culise și să cântăm împreună cu o sală, un stadion, o țară întreagă Foaie Verde Spic De Pâine.

Și-i vedeam rezonând în incantații care țineau toată noaptea. Iar nouă, mici fiind, ni se puneau în gât gutui de lacrimi, îmbrobodind emoții pe care nu le cunoșteam încă: moartea, deznădejdea, trădarea, speranța, cuvântul dat, libertatea asumată, libertatea trăită, ideea de libertate în general.

Cei născuți în anii 50 au scandat primii despre libertate pentru ca noi, cei veniți în deceniul imediat următor să începem a scanda de mici, la unison cu ei. Și să lăsăm libertatea să facă pui în sufletele noastre. 

Ei au scandat pentru pace, după ei noi am crescut pacea în vene. Ei au legănat Rugi pentru Părinți, recitate, șoptite, cântate, declamate de se despicau cerurile. Iar noi, copiindu-i adoma, am dobândit responsabilități care altfel nu ne-ar fi fost atât de bine înfipte-n conștiințe.

Mulți dintre cei născuți în anii 50 au plecat demult din țară. Au crescut zâmbete argintii, își ridică nepoții, călătoresc, navighează pe iahturile lor ori străbat lumea în mașini cu rulote, trăiesc viața deplinei armonii ce răsplătește curajul saltului făptuit la tinerețe.

Cei ce trăiesc în țară sunt și ei bine. Din motive care-mi scapă, însă, ei vorbesc rar despre vatra de energie ce i-a ridicat, până la unul și i-a făcut ceea ce sunt și astăzi: o generație de neînlocuit.

La cei născuți în anii 50 mulți dintre noi am găsit cheia către adevăratele libertăți individuale. Ne-au dat-o, pe furiș, atât cât să nu fi aflat părinții noștri.

Că din toate câte sunt/ pe ocean și pe pământ/ ori în galerii de diamant//  țărmul n-are niciun haz/ sedentar nu ești viteaz/ numai drumul e interesant...

https://www.youtube.com/watch?v=T9pSDahfosg