Rezonez cu oricare contemporan născut între anii 50 și
70. Sunt aceia care, în anii 70 și 80, au incendiat stadioanele și sălile
caselor ce cultură cu cântecele lor, aduși la numitorul comun al dragului de
viață, corect, adevăr și curat de Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra.
Să mă fac bine înțeleasă, doi bani nu dau pe părerile celor
care-l dezaprobă pe Păunescu. Ori cei care minimalizează impactul lui asupra a
cel puțin două decenii de freamăt din România copilăriilor noastre. Stau
mărturie zecile de mii de tineri filmați în anii cenaclului și care acum sunt istorie
pe youtube, așa că nu competența lui Păunescu va intra, vreo clipă, în discuție
ci impactul mișcării lui asupra noastră.
Eu văd, simt încă, pe pielea mea, urmele briceagului cuvintelor
lui lui Păunescu.
Maica Precista să-mi fi apărut în cale și nu m-ar fi împins
de la spate să memorez mii de versuri, așa cum am făcut-o în perioada
cenaclului Flacăra.
Am memorat ca să-mi aduc alinare atunci când, în anii
comunismului, mă luam cu mâinile de cap, a neputință. Am săpat tunelul pe sub
pușcăria lui Ceaușescu, cu versurile lui Adrian Păunescu.
Indiferent unde am fi trăit pe harta României, născuți în
cele două decenii fiind, amintirile ne sunt aidoma, noi am înflorit în aceeași
direcție.
Mult comerț- puțină muncă vedem azi, răsfoindu-ne planeta.
C-un dram de noroc însă, de scoarța arțarului vieții, nouă ne va fi, intotdeauna,
sprijinită o chitară tocită de-atâta cântat. Un vers de-al lui Păunescu,
oricare ar fi el, ne va rămâne pentru totdeauna tatuat pe antebraț.
***
Orașul râde complice când
îi petrece pe străzi, zgomotul mașinilor le acoperă pașii, hainele lor
camuflează, fiecare, flacăra tainică a visului primelor generații în blugi. Ei au șaizeci de ani sau aproape și tinerețile
lor n-au luat pe loc repaus. Ne-am uitat, toată copilăria, la ei, cu admirație.
Erau studenții zvelți, frumoși și arși de-un soare mai sănătos ca niciodată.
Ei aveau plete. Pe
băieții generației mele i-a tuns partidul numărul doi și nu mai arătau așa de
bine. Muzica celor născuți în anii 50 ne-a ridicat din pătuțuri, gesturile lor
au devenit și ale noastre, copiate aidoma.
Ei au mers la primele
cenacluri Flacăra pentru ca, pe ascuns, să ne furișăm apoi și noi, în culise și
să cântăm împreună cu o sală, un stadion, o țară întreagă Foaie Verde Spic De Pâine.
Și-i vedeam rezonând în incantații
care țineau toată noaptea. Iar nouă, mici fiind, ni se puneau în gât gutui de lacrimi,
îmbrobodind emoții pe care nu le cunoșteam încă: moartea, deznădejdea,
trădarea, speranța, cuvântul dat, libertatea asumată, libertatea trăită, ideea
de libertate în general.
Cei născuți în anii 50
au scandat primii despre libertate pentru ca noi, cei veniți în deceniul
imediat următor să începem a scanda de mici, la unison cu ei. Și să lăsăm
libertatea să facă pui în sufletele noastre.
Ei au scandat pentru
pace, după ei noi am crescut pacea în vene. Ei au legănat Rugi pentru Părinți,
recitate, șoptite, cântate, declamate de se despicau cerurile. Iar noi, copiindu-i
adoma, am dobândit responsabilități care altfel nu ne-ar fi fost atât de bine
înfipte-n conștiințe.
Mulți dintre cei născuți
în anii 50 au plecat demult din țară. Au crescut zâmbete argintii, își ridică
nepoții, călătoresc, navighează pe iahturile lor ori străbat lumea în mașini cu
rulote, trăiesc viața deplinei armonii ce răsplătește curajul saltului făptuit
la tinerețe.
Cei ce trăiesc în țară sunt și ei bine. Din motive care-mi scapă, însă, ei vorbesc rar despre vatra de
energie ce i-a ridicat, până la unul și i-a făcut ceea ce sunt și astăzi: o
generație de neînlocuit.
La cei născuți în anii
50 mulți dintre noi am găsit cheia către adevăratele libertăți individuale. Ne-au
dat-o, pe furiș, atât cât să nu fi aflat părinții noștri.
Că din toate câte sunt/ pe ocean și pe pământ/ ori în
galerii de diamant// țărmul n-are niciun
haz/ sedentar nu ești viteaz/ numai drumul e interesant...
https://www.youtube.com/watch?v=T9pSDahfosg
https://www.youtube.com/watch?v=T9pSDahfosg
2 comentarii:
https://universulmeumagic.wordpress.com/2010/11/06/doar-cuvinte/
Scrisa dupa moartea lui...
Putini, extreme de putini au avut taria de-a apara, valida, recunoaste impactul acestui om (dincolo de poetul Paunescu) asupra catorva generatii de tineri. Paunescu a plecat trist, cred. Dar, cu siguranta, impacat.
Trimiteți un comentariu