Asa este, nu am vreme ori dispozitie de scris pe blog si va multumesc ca ma intelegeti. Am, in schimb, jurnalul fiecarei zile, notat, seara, astfel incat, atunci cand voi avea un strop de putere sa il transcriu, o voi face. Multe, infinit mai multe fapte si intamplari de viata prin care am trecut aici, in Romania, de cand am aterizat. Enorm de multe, unele hilare, altele de un tragic balcanic de neegalat.
Am grija de cine este atat de suferind. De mama mea.
Asa trebuie, asa simt, asa fac. Acum, cand are nevoie.
Da, mi-e in continuare frica, da, nu stiu daca sa numar zile, ore sau minute pana la marea ei intalnire cu celelalte lumi. O experienta, pe cat de eterica, pe atat de vie.
Revin, asa cum am spus, vreau doar un strop de ragaz.
Multumesc. Dati-mi gandul de incurajare, in continuare, va rog mult.
2 comentarii:
Conversatie intre doi bebelusi nenascuti: Tu crezi in Mama?
In uterul unei mame erau 2 bebelusi.
Unul l-a intrebat pe celalalt:
“Crezi in viata dupa nastere?”
Celalalt a raspuns: “Cred, bineinteles. Trebuie sa fie ceva dupa nastere. Poate ca suntem aici ca sa ne pregatim pentru ce va fi mai tarziu.”
“Prostii”, a spus primul. “Nu exista viata dupa nastere”. “Ce fel de viata ar fi asta?”
Cel de-al doilea a spus: “Nu stiu, insa o sa fie mai multa lumina decat aici. Poate ca o sa mergem pe picioarele noastre si o sa mancam cu gurile noastre. Poate o sa avem si alte simturi pe care nu le putem intelege acum.”
Primul a raspuns: “Asta este absurd. Este imposibil sa mergi. Si sa mancam cu gurile noastre? Ridicol! Cordonul ombilical este responsabil cu hrana noastra si cu tot ce avem nevoie. Insa cordonul ombilical este atat de scurt. In mod logic, viata dupa nastere trebuie exclusa.”
Al doilea a insistat: “Ei bine, eu cred ca exista ceva si poate ca este diferit de ce este aici. Poate ca nu o sa mai avem nevoie de acest cordon fizic.”
Primul a raspuns: “Prostii. Si, in plus, daca exista viata, atunci de ce nu s-a intors nimeni de acolo? Nasterea este sfarsitul vietii si dupa nastere nu este nimic. Doar intuneric si tacere si uitare. Nu ne duce nicaieri.”
“Ei bine, nu stiu”, a spus cel de-al doilea bebelus. “Insa in mod sigur o vom intalni pe Mama si va avea grija de noi.”
Primul bebelus a raspuns: “Mama? Tu chiar crezi in Mama? Asta este ridicol. Daca mama exista, unde este Ea acum?”
Cel de-al doilea bebelus a spus: “Este peste tot in jurul nostru. Suntem inconjurati de ea. Suntem din Ea. In Ea traim. Fara EA lumea aceasta nu ar exista si nu ar putea sa existe.”
Primul bebelus a spus: “Ei bine, nu o vad, asa ca logic este ca Ea sa nu existe.”
Cel de-al doilea bebelus a raspuns: “Uneori, cand te afli in tacere si te concentrezi si asculti cu adevarat, ii poti percepe prezenta si ii poti auzi vocea ei plina de dragoste cum iti vorbeste de sus.”
Sița, mulțumesc pentru comentariu și scuze că răspund atât de târziu. Adevărul este că, după o atât de lungă, de cumplită suferință, ca cea a mamei mele, martoră fiind, din ce în ce mai mult ajung să reevaluez prioritățile mele în viață, parcă tot mai mult dezvolt empatie față de ce este în jur și, nu în ultimă instanță, redescopăr drumul către mama mea...e greu, mă sperie, mă pune față în față cu adevărurile din mine.
Cu ceea ce contează, în fond.
Trimiteți un comentariu