Repatriații (2) – Cum Să Vă Dăm America Pe Tavă

E adevărat, nimeni n-are, în România, timp, energie, inspirație ori chef de noi. Noi suntem Emigrația Pierdută, conform unor declarații scăpate în presă de către însuși Ministerul de Externe român. Vreo 200,000 în Canada, vreun 1,000,000 în State. Iar e adevărat, noi contăm exact atât cât trimitem, de sărbători sau aniversări. În rest, în cele câteva consulate împrăștiate pe continent, ne mai înregistrăm câte un copil, facem  o procură, reînoim un pașaport și cam atât. Institutul Cultural de la New York se pierde-ntre zgârie nori, Canada n-are nici măcar un centru comunitar românesc, ce să mai zic de un nume de stradă sau cartier. 

source: www.icsana.com

Nu e vreun reproș, este Atlanticul prea lat, cu apa prea rea ca să-ntindem poduri iar emigrația asta nord-americană a trântit, la plecare, ușa casei după ea. Și-a asumat un divorț de România cam în pripă, și-a instilat depărtarea ca hrană zilnică, și-a impus negarea românismului ca și stil de viață. E ok, ajută la propășirea locală, nimic rău în asta.

Instalați, în masă, în jumătatea de sus a piramidei lui Maslow, cu burțile pline la propriu, cu un standard   de trai relativ asigurat, noi cei de aici începem, natural, să emitem planuri, teorii, ipoteze de fixat, corectat, ajutat societatea românească, fie și de la distanță. Mai exact, ne bulucim către vârful aceleiași piramide, cel care definește ființarea, scopul pe Pământ, direcția și aspirațiile, cu tot armamentul pus la dispoziția voastră, a celor care struggle să iasă la liman. Mai devreme sau mai târziu, acolo ne regăsim cu toții, toți cei care compun diaspora nord-americană.

În toate aceste întreprinderi teoretice întâlnim, la celălalt capăt al drumului, fie zâmbete de complezență, fie ochi mari de parcă v-ați uita la nebuni, fie: lasă, mă, nu știți voi, la voi acolo e altfel...

Noi tăcem, ascultăm, ne mâhnește, adesea ne pune la zid și ne descurajează și încercăm iar și iar, dragii de noi, să vă dăm America pe tavă, că oricum mergeți după trendul și cutumele ei, ca Sistemul Solar după Steaua Vega.

Nu vreți să aflați de la noi, situație în care n-ați mai plăti nici măcar un traducător, pentru că nu aveți încredere în noi. Nu aveți încredere în noi fiindcă suntem de-ai voștri. Și voi vă știți pe voi, noi de ce-am fi deosebiți?

Păi suntem deosebiți fiindcă, la emigrarea nord-americană, fiecare dintre noi a intrat, în pielea goală, sub dușul cu apă rece al continetului acestuia. Ne-au smuls brățările de la mâini, lanțurile de la gât, fițele din cap, figurile din gesturi, cu jetul puternic al furtunelor de pompieri, încă de la aterizare. Ne-au curățat de lenea, descurcatul, făcutul rost, căinatul și în general ne-au făcut praf gardurile de nuiele, bordeiele de lut ori castelele de cleștar din creier. Ne-au făcut praf și apoi ne-au reinventat, cu migală, cîte unul-cîte unul, de-am devenit oamenii unei alte lumi, încă vorbitori de limbă română după cum se vede.

Mai știm, nu contăm nici cu ce creem, nici cu ce spunem, nici cu ce facem, întrucât nicio fotografie de aici nu ține loc de legătura de chei a unui bolid parcat la buza terasei,în București ori aiurea. Nu contăm fiindcă, afectați de restricțiile impuse de companiile de transport transoceanic, când venim acolo, ce-i pe noi e și-n valiză.

Nimeni însă, absolut nimeni din România nu s-a gândit la potențialul uriaș pe care noi îl purtăm cu noi: cunoștințele, know-how-ul. Noi știm mult, din multe domenii.

Nu vă interesează. 

source: www.bullinteriors.com

Plătiți consultanți expați, ca să bifați workshop-uri sclifosite la Sinaia, în loc să-l luați pe oricare Dan, Alex, Doru, Andreea, Mirela de la avion și să-l puneți să vă învețe.

Fiindcă n-o să vă învețe un român ce să faceți voi, acolo, în România, nu-i așa?

Ei bine, cum vremea adevărurilor globale se rostogolește tot mai iute, la fel va veni și vremea să dăm ochii, unii cu alții, pe-acolo. 

Acolo este și acasă la noi, ca să ne-nțelegem. Noi venim mânați de dor, nostalgii, amintiri, feeling-uri, ce-or fi ele și vă rugăm să aveți decența să ne lăsați să facem ceea ce știm mai bine: business. Dacă veți vrea să învățați, sunteți bine primiți. Iar dacă nu, pierderea este a voastră.

Este adevărat ce am auzit că în România, de cum ați împlinit 40 de ani, voi puneți stop învățăturii de orice fel? Că le știți, sau considerați că le știți deja pe toate? Că vă pierdeți slujbe dar refuzați să învățați o altă meserie și preferați să zăceți pe ajutoare cu anii, sub pretextul că nu-i de muncă? Că, în general le știți pe toate, după ce-ați vânturat Europa în excursii low-cost?

Nu vă întreb, e posibil ca eu să greșesc. Eu nu dețin adevărurile. Eu (și alții ca mine) am primit dușul nord-american și acesta e ca mersul pe bicicletă. Înseamnă coordonare, atenție, curaj și perseverență.

Venim acolo, mai devreme sau mai târziu vă veți trezi cu alde noi pe cap. 

Știu, sună hilar, dar cea mai frecventă întrebare a noastră legată de repatriere se reduce la: mă-ntorc, ok, dar UNDE?

Despre Unde, vom mai vorbi. Timp, avem.