Multe dintre cărțile mele, am constatat astăzi, sunt gata de plecare. N-am
mai reîmprospătat biblioteca în limba română, de-atâția ani. Azi le-am văzut,
în sfârșit, trăgându-mă de mânecă.
Mare dramă mi-a fost să le mângâi ochii orbi-orbi, tușul decolorat până la
necitire, paginile pământii, din hârtie veștejită, imposibilă, reciclată prost,
cu urme de așchii și care crapă și se prefac în praf, la îndoire. Vocea le este
tot mai greu de descifrat, rândurile au fost tipărite unu-ntr-altul, într-o
înghesuială de troleibuz comunist. Nu se mai pot citi, este inuman chinul la
care au fost supuse la tipărire bietele cărți. Prea mult text, prea înghesuit.
Cărțile de dinainte de ‘89, cele câteva cumpărate în primii ani ’90,
înainte de plecare și care cu fală-mi umplu azi, în Canada, biblioteca lungă și
lată, ei bine, ele nu mai pot.
Ele, sub ochii mei, sunt gata de călătorie.
Deschid
una.
Aflu, la întâmplare că termenul dușman vine din hindi (dushman, दुश्मन) și atunci m-apropii de gânduri și tac.
Cărțile mele sunt
deștepte și demodate.
Clasici și avangardiști, în vorbe prea bine-ncleiate, își mută literele într-o
altă lume, în tăcere. Să mai salvez cât mai pot, am adus astăzi coșurile
aproape și, una câte una, am să le scutur de cuvinte, de-a valma. Le adun cu
mătura și fărașul, le pun laolaltă, să-și țină cald, că-s slăbite.
Între ele este și cartea publicată de mine. O simt că vrea să plece, mi-a făcut
cu ochiul.
Și
mă tot gândesc cum să pregătesc plecarea cărților care nu mai pot să fie cărți.
Și sunt atât de multe.
2 comentarii:
Eu ma gandesc, din contra, sa-mi aduc toate cartile aici. Vreau sa le recitesc, in voie, pe cele preferate. Vreau sa-mi imbrace peretii biroului si sa-l incalzeasca. Dupa ce am plecat din Romania, am zis ca o sa le donez unei scoli. Intre timp, m-am razgandit. Aici, dupa ce ma voi plictisi de ele, o sa le daruiesc vreunei comunitati romanesti din Dublin. In Romania nu mai citeste nimeni. Aici, poate vor capata alta viata, si vor fi fiind parinti doritori sa-si adoarma copiii in sunet de povesti romanesti! Zic si eu! :)
Gabi, am așteptat mult până să răspund postării tale și am câteva motive pentru asta: senzația de bibliotecă în preajmă mie îmi potolește adrenalina și-mi varsă dopamina exact pe unde trebuie, recunosc. Posibil ca asta să-ți trebuiască și ție. Nu știu ce să zic, dacă să vrei să-ți aduci cărțile sau, mai degrabă să mergi cu eReader-ul în poșetă și cu toată biblioteca cu tine. Cărțile pe hârtie dau liniște, dau volum scrierii, nu știu cum. Liniștea nepierdutei ființări (stai așa că scap la termeni complicați, văleu), cred că asta este trăitul în preajma cărților. Auzi, tu ai înțeles ceva din ce-am zis? :)
Trimiteți un comentariu