Scriu editorialul acesta, înainte de long weekend, din dorinţa sinceră de a nu-mi ieşi din mâna la scris dar, mai ales, de a puncta cum linia întâia a popularităţii de limba română, la jurnalişti mă refer, consimte să facă publice deciziile personale de viaţă.
Jurnalista Corina Drăgotescu, un câine de presă în cel mai corect sens al cuvântului, susţine că a pus cruce unui stil de viaţă. A decis că, ajunsă la 50 de ani, să emigreze în America, împreună cu familia ei, că urmare a primirii vizei de State. Spune ea, pentru o pensie sigură, cât o fie ea să fie, pentru o viaţă normală oferită copilului, pentru o nouă etapă de viaţă, de asta dată normală.
Şi zic: viaţă normală în sensul de banală, aşa cum ocunoastem toţi, în accepţiunea unanimă aşadar. O viaţă ferită de sinusoidele: "sunt pe cai mari- sunt pe bară", "dau un tun- cade înţelegerea" ori "vând fonfleuri televizate- acasă, mă dor gândurile şi mă sufocă marasmul moral", etc.Corina Drăgotescu va întări rândurile celor cel puţin 100 de jurnalişti, cu cele mai diverse calificări la bază, care au decis că, după un duş rece de conştiinţă, să spele spoiala aurită a popularităţii în beneficiul însănătoşirii conştiinţei.
Posibil că şi Corina Drăgotescu, odată ajunsă în America să treacă prin: ce puii mei eram şi uite cum ăştia nu recunosc valoarea mea, ce-am avut şi ce-am pierdut, pentru vreo câţiva ani, hai să zicem, un deceniu. După repetate încercări pe care le va face, în media de expresie românească, TV sau ziare, va afla că, a trăi din vorbe în româneşte, înseamnă sărăcie şi speranţe, iar dacă sărăcia este un deziderat, după ce ai traversat un ocean, mai bine nu...
Corina Drăgotescu se va lovi de lipsa de recunoaştere, va simţi probabil nevoia să răstoarne munţii Apalashi cu cele mai fresh consideraţii privind Buricul Lumii, Bucureştiul. Şi asta până la un punct, când va observa cum audienţă cască şi pleacă, mneah, so what. După care va lua un Bilingual CS representative job că să plătească billurile.
Corina Drăgotescu va face primele contacte nu cu agenţiile de plasare ci cu jurnaliştii români stabiliţi în State şi împrăştiaţi pe tot cuprinsul ţării. Pentru că este de aşteptat că ea să aibă înţelepciunea de a nu se arunca cu capul înainte şi a încerca marea cu degetul în media americană (oamenii aia sunt deja sătui de jurnalişti de toate naţiile care le bat pe la uşi).
Acolo va întâlni personajele bizare care compun acest mediu elitist cu puternic miros de pivniţă: formula beton din Chicago, altoită pe o conectie sârbească cel puţin discutabilă, Gândacul de Colorado, gazeta perfect atemporală şi plutitoare serenă pe apele graiului, Ulieru de la new York cu ale sale angoase şi scenarii de catacombă ori nesfasite probleme iliesciene, Petruţ de la Hollywood cu biletele de autobuz în buzunar, etc, Sorin din Florida, un hibrid manelisto-creştin de ziua a şaptea, cu un articulat nas pentru business intrabisericesc, etc.
Aşa va afla Corina că în America trasul mâţei de coadă de la un cec la altul, puternic secondat de visele despre glorie şi afirmare intracomunitară,împreună se lovesc de realitatea răcoroasă şi cu miros de brad a societăţii fără cărţi în biblioteci personale.
Aşa va vedea şi Corina, aşa cum mulţi au văzut în decursul evoluţiei individuale pe acest continent, cum accesoriile YSL, metaforic vorbind, ajung la Salvation Army în cel mult trei ani. Tonul meu poate sună răutăcios. Nu este, este doar o perspectivă pe care, parcurgând-o în etape mici, o va putea face amuzantă şi plină de înţelesuri.
Jurnalista Corina Drăgotescu, un câine de presă în cel mai corect sens al cuvântului, susţine că a pus cruce unui stil de viaţă. A decis că, ajunsă la 50 de ani, să emigreze în America, împreună cu familia ei, că urmare a primirii vizei de State. Spune ea, pentru o pensie sigură, cât o fie ea să fie, pentru o viaţă normală oferită copilului, pentru o nouă etapă de viaţă, de asta dată normală.
Şi zic: viaţă normală în sensul de banală, aşa cum ocunoastem toţi, în accepţiunea unanimă aşadar. O viaţă ferită de sinusoidele: "sunt pe cai mari- sunt pe bară", "dau un tun- cade înţelegerea" ori "vând fonfleuri televizate- acasă, mă dor gândurile şi mă sufocă marasmul moral", etc.Corina Drăgotescu va întări rândurile celor cel puţin 100 de jurnalişti, cu cele mai diverse calificări la bază, care au decis că, după un duş rece de conştiinţă, să spele spoiala aurită a popularităţii în beneficiul însănătoşirii conştiinţei.
Posibil că şi Corina Drăgotescu, odată ajunsă în America să treacă prin: ce puii mei eram şi uite cum ăştia nu recunosc valoarea mea, ce-am avut şi ce-am pierdut, pentru vreo câţiva ani, hai să zicem, un deceniu. După repetate încercări pe care le va face, în media de expresie românească, TV sau ziare, va afla că, a trăi din vorbe în româneşte, înseamnă sărăcie şi speranţe, iar dacă sărăcia este un deziderat, după ce ai traversat un ocean, mai bine nu...
Corina Drăgotescu se va lovi de lipsa de recunoaştere, va simţi probabil nevoia să răstoarne munţii Apalashi cu cele mai fresh consideraţii privind Buricul Lumii, Bucureştiul. Şi asta până la un punct, când va observa cum audienţă cască şi pleacă, mneah, so what. După care va lua un Bilingual CS representative job că să plătească billurile.
Corina Drăgotescu va face primele contacte nu cu agenţiile de plasare ci cu jurnaliştii români stabiliţi în State şi împrăştiaţi pe tot cuprinsul ţării. Pentru că este de aşteptat că ea să aibă înţelepciunea de a nu se arunca cu capul înainte şi a încerca marea cu degetul în media americană (oamenii aia sunt deja sătui de jurnalişti de toate naţiile care le bat pe la uşi).
Acolo va întâlni personajele bizare care compun acest mediu elitist cu puternic miros de pivniţă: formula beton din Chicago, altoită pe o conectie sârbească cel puţin discutabilă, Gândacul de Colorado, gazeta perfect atemporală şi plutitoare serenă pe apele graiului, Ulieru de la new York cu ale sale angoase şi scenarii de catacombă ori nesfasite probleme iliesciene, Petruţ de la Hollywood cu biletele de autobuz în buzunar, etc, Sorin din Florida, un hibrid manelisto-creştin de ziua a şaptea, cu un articulat nas pentru business intrabisericesc, etc.
Aşa va afla Corina că în America trasul mâţei de coadă de la un cec la altul, puternic secondat de visele despre glorie şi afirmare intracomunitară,împreună se lovesc de realitatea răcoroasă şi cu miros de brad a societăţii fără cărţi în biblioteci personale.
Aşa va vedea şi Corina, aşa cum mulţi au văzut în decursul evoluţiei individuale pe acest continent, cum accesoriile YSL, metaforic vorbind, ajung la Salvation Army în cel mult trei ani. Tonul meu poate sună răutăcios. Nu este, este doar o perspectivă pe care, parcurgând-o în etape mici, o va putea face amuzantă şi plină de înţelesuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu