O Să Mă Știi De Undeva- Combustibil Pentru Piesa-Monolog A Inimii De Sub Tricou

Mai tragică în ființa ei decât Moartea Căprioarei, mai senzuală decât Malena legănându-și poalele și fluturându-și pletele peste țărâna patruzecistă a Italiei, cu ochii mari deschiși, sfredelindu-te,  Petronela Rotar a scris O Să Mă Știi De Undeva cu patima condamnatului la iubire silnică pe viață.

Atât de tare iubește când iubește încât, citind, poezia devine grea ca o draperie din catifea iar literele-i curg pe podea. Hani, El adică, daca există sau a existat cândva, probabil că și-a înecat mințile în alcool citindu-se dezvelit, sau pur și simplu văzându-și goliciunea în oglinzile vorbelor Petronelei, mai degrabă a înnebunit. Asta, dacă Hani a existat. Dacă Hani nu i-a apărut Petronelei în cale, încă, l-aș sfătui să se convingă-ntâi că știe a-nnota în apă adâncă.

Petronela scrie imagini, ea scrie imaginile așa cum  i se-arată, fiecare pas al ei scrie singur un rând. Afli  (și-ți place să afli) femeia scriitoare, săltând pe trotuarele New York-ului holliwoodian asemenea lui Meg Ryan în You ve Got Mail. Strazile Brașovului vechi, în cartea Petronelei cântă la trompete și la harpe, simultan. Pe Biserica Neagră atârnă un banner imaginar,  înroșit de sinceritate,  pe care citești O Să Mă Știi de Undeva. Și nu te miră, el a crescut acolo.

Cred că Petronelei îi plac anticariatele și magazinele cu mărunțișuri delicate, din alte vremuri. Este locul mirosind a cupru oxidat unde, în genere, îți alimentezi introspecțiile-combustibil pentru vraja raționamentului ce va să-ți vină. Cred asta pentru că Petronela Rotar a dat dovada că stăpânește întrospecția, cu naturalețea cu care te privește în timp ce-o citești. 

Bun, introspecțiile sunt trendul pe val in literatura din România dar și de aiurea. Citim cu patos despre cum căutăm sub firele de păr din cap, căutăm sub unghii, sub gânduri, în ritmul mersului, ne căutăm în oglindă, ne căutăm în reflexia luminii din ochiul celuilalt. Un regal de introspecție, omniprezent.

O Să Mă Știi de Undeva, cel de-al doilea act al cărții în fapt, m-a făcut să-ndoi colțul la fiecare a doua pagină fără soț. E hilar, e barbar, știu. N-aș răni, însă, pagina unei cărți dacă n-aș simți că scrisul trebuie pedepsit cu citirea continuă până la ținerea de minte. Ceea ce se și întâmplă aici la mine, la șapte mii de kilometri de soarele autoarei.

Miros amar de nuci verzi, țiuit  de ambulanță, justificări între lacrimi și o senzație stranie că o actriță complet dezinhibată ar putea-o recita pe Petronela Rotar pe orice scenă din lume. Poezia Petronelei Rotar este combustibilul pentru o piesă- monolog de calibru.

Introspecțiile Petronelei sunt universale, curajul ei este de actualitate și citind O Să Mă Știi de Undeva nu ești sigur că n-a fost scris în engleză ori franceză, că n-o s-o știi, la un moment dat, pe autoare, de Undeva, mai exact te trezești alergănd, te trezești zburând pe o pală de vânt nord-vestic, te trezești în vrie de 360 de grade, te trezești pe pământ (la noapte vei visa din nou că zbori).