Nu suntem singurii emigranți pe lumea asta care ne gândim
la repatriere, asta este clar. Milioane de expați, din toate colțurile lumii
gândesc la fel ca noi, un motiv serios pentru ca The Wall Street Journal să aloce
spații consistente acestei teme, în materiale documentate de psihologi cu
solide cunoștințe în sfera traumelor provocate de o repatriere.
 |
| Photo: nationalpost.com |
Pentru că dacă emigrarea către o țară mai bună sau
părăsirea țării în scopul dezvoltării unei cariere se produce pe fond de
entuziasm și poartă întotdeauna, dar întotdeauna, aura victoriei de la capătul
tunelului, la repatriere lucrurile, psiho-socio-economic vorbind, capătă o cu
totul altă greutate iar procesul este, spun specialiștii, infinit mai dificil.
Dificultățile pleacă de la forma geografică a țării de
repatriere care diferă de cea a țării gazdă (tranziția de la o țară de formă rotundă,
la una lunguiață ori dreptunghiulară are un serios impact asupra psihicului și
a sentimentului de siguranță-n.a.), chestiune care amplifică senzația de lipsă
de confort și îl determină pe repatriat să se gândească, brusc, înapoi la
țara-gazdă.
Pe tema
transformărilor pe care repatriații le traversează în procesul de readaptare, o carte s-a bucurat de real succes (Lois Bushong-“Belonging Everywhere and Nowhere:
Insights into Counseling the Globally Mobile.”), autoarea fiind, la
rândul ei, purtată toată copilăria prin misiuni diplomatice, împreună cu
părinții ei. Concluzia ei este că pentru o repatriere eficientă este nevoie de consiliere
susținută, pe termen scurt și mediu, a repatriatului și de un program de
ajustare, de integrare, la nivel national în țara-mamă, program care să le dea suport și asistență
repatriaților când traversează crizele de adaptare.
 |
| Photo:aaafoundation.org |
Secretul dificultăților prin care trece un repatriat este
păstrat cu o inexplicabilă discreție și puține studii au fost publicate pe această temă. Ce a fost publicat
a rămas în circulație în mediul academic și nu a avut impact la publicul
cititor, cel căruia i-ar fi fost în fapt adresat.
Când te întorci acasă aștepți ca lucrurile să fie așa cum
le-ai lăsat. Și descoperi că nimic nu mai este la fel, la fel cum nici tu nu
mai ești același.
Atunci apar depresiile profunde, dezechilibrele care au
un impact extrem de puternic asupra repatriatului și a familiei imediate. Încep
certurile, încep crizele.
Apoi, repatriatul, în baza experienței profesionale căpătate
în altă țară are întotdeauna așteptări mai mari cu privire la reintegrarea în
muncă. El așteaptă să fie mai bine plătit, să primească funcții de conducere,
să-i fie recunoscută exeriența străină. Realitatea spune că departamentele de
Human Resources întâmpină reale dificultăți în a le explica repatriaților că
indiferent de expertiența lor externă, companiile angajatoare se uită strict la
un set de calități și coordonate profesionale anume, implicit sunt nevoite să
refuze un repatriat, pentru un anume rol. Refuzul adâncește frustrarea și,
surpriză, repatriatul începe să privească înapoi către țara gazdă, invariabil
spunându-și: ce mi-a trebuit să vin aici?
Expatriate Foundation, în capitolul destinat
departamentelor de Human Ressources alocă un spațiu important educării
angajaților care au de-a face cu repatriați cu așteptări extraordinare și cum
anume trebuie abordați aceștia pentru a stabili o comunicare eficientă. Repatriații
tind să spună, la două vorbe, cum stăteau lucrurile când ei profesau în
țara-gazdă.
 |
| Photo:expatriatefoundation.com |
Foarte interesant,
Expatriate Foundation susține că, pentru o integrare profesională de
succes în țara-mamă, repatriatul ar trebui să accepte, temporar și simultan, un
dublu mentorat: din partea cuiva aflat în țara-mamă și a cuiva aflat în
țara-gazdă, pentru a-și putea lămuri chestiunile legate de readaptare.
Ca să le fie adaptarea ușoară în țara-mamă, repatriații
sunt încurajați să comunice cât mai mult între ei, să-și împărtășească
experiențele, la fel cum făceau la emigrare.
Am găsit în acest sens o foarte bună bază de date (http://www.expatexchange.com/returning.cfm)
în care, la capitoul destinat României puteți citi postările recente și foarte
recente ale repatriaților români. ExpatExchange
menționează că repatriații sunt, în marea lor majoritate, decepționați de
faptul că familiile la care s-au întors nu le ascultă poveștile de repatriere,
nu manifestă interes față de transformările prin care ei trec și în general nou-veniții nu
prezintă interes pentru mediul la care s-au întors.
Mai mult, pe lângă propriii pași de integrare, părinții repatriați
au în sarcină sprijinirea reintegrării
copiilor lor. Se pare că reintegrarea copiilor este cu mare cântec, aceștia devenind
capricioși, temători, frustrați și, mai mult, continuând cu îndârjire să țină
legătura cu prietenii din țara-gazdă, adesea împotriva dorinței părinților.
Copiii vor critica primii procesul de repatriere inițiat
de părinți, spun sursele. Ei vor fi nemulțumiți, vor compara cu felul de viață
pe care l-au avut în țara-gazdă și frustrările se adâncesc dacă există și
bariere verbale (accent, limba insuficient cunoscută) ori școlare (integrarea într-un
alt sistem de învățământ fiind, la rândul lui, o mare încercare pentru fiecare
copil).
Și cum noi, eu și cu voi, cei care citiți aici, ne promitem să fim sinceri cu noi înșine întru cunoașterea
mecanismului complex pe care repatrierea îl înseamnă, este bine să cunoaștem și ce înseamnă șocul cultural al reîntoarcerii.
Despre cât de ușor și cum își găsesc parteneri de viață, repatriații
în țara-mamă, mai vorbim în zilele următoare.
Asta, ca să ne facem serios lecțiile.
Mai multe pe aceleași teme, găsiți aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu