De trei ori, în jurul lumii

De trei ori în jurul lumii învârtitu-m-am, de când n-am mai scris. Mi-e blogul ud-leoarcă, după ruperile de nori din ultimele zile. Creta cu care-am desenat Șoseaua Nordului s-a dizolvat în torenții vineții, doar pietrele mari  au rămas pe locurile lor. Și eu.

Aș fi vrut să n-am dreptate când, cu ceva zile în urmă, scriam despre cum percepția despre diasporă în țară rămâne blocată-n stereotipuri, ca musca-ntre geamuri. Că temerile, reținerile noastre, ale celor de-afară, iată, sunt legitime. Tare aș fi vrut să n-am dreptate. N-am să zic mai mult, am să observ în continuare. Păcat .

Văzută de pe blog, viața mea desenează telenovele, într-un vârtej de trăiri aprinse sugrumate de tăceri gri. Doar câțiva știu că scrisul îmi vine din coșul pieptului, trece razant pe lângă inimă și iese prin ochi, minte și degete, simultan, direct în pagină. Că scrisul este una și viața-mi- un pic alta.

Din București mi-am luat o cravată de pionier tivită cu tricolor. E din nylon, e exact ca cele din copilărie. Doarme acum în cutia cu amintiri. 

În tren, tot în România, normal, am cunoscut un pictor de icoane, pe Daniel Ilie.
E tânăr, cam la 30 de ani și tare bun povestitor. Are o soție talentată, pictoriță și ea (pe Antonia) și o fetiță de vreun an.

Mi-a povestit cum lasă Bucureștiul în urmă și se mută, cu mica lui familie, la Vatra Dornei, să fie aproape de spiritul care-i sporește înotul în râurile de culori ortodoxe.

Își cumpăraseră o casă cu etaj și cerdac, pe una dintre coastele blânde ale munților Suhardului, un colț de rai în sudul Bucovinei , cu care și cerurile și istoria au fost întotdeauna îngăduitoare.

Iar în tren, la întoarcere, l-am cunoscut pe Emil Lupu, jandarm în trupele speciale, acolo cu DNA-ul, DIICOT-ul, oricum dintre aceia care apar la televizor, de când cu anticorupția.

Emil împreună cu un coleg tocmai duceau la un proces, la Galați, pe un inginer prins cu niscaiva chestii de corupție, ceva cu niște falsuri, n-am înțeles exact. Inginerul, așa la vreo 55-60 de ani, îmbrăcat curat, nu purta cătușe. Doar ferea privirea, stătea tăcut în compartimentul vagonului (tren privat, apropos, acolo circulă și trenuri private-n.a.) cu ochii pierduți în galopul Bărăganului, timp în care Emil mi-a povestit cum a fost la un colț să fie și el canadian: era singur la părinți iar maică-sa n-a vrut să-i împrumute banii pentru procesarea dosarului la ambasadă, plus că n-ar fi fost de acord cu plecarea lui și a familiei lui.

Vorbea cu înfocarea recrutului care a depus jurământul.

Spunea că trăiește bine, slavă domnului și aș fi vrut să-i fac o poză cu cagula pe cap, cam cum apar ei la televizor.  N-a vrut. I-am făcut poza fără cagulă.

Cea mai febrilă întâlnire din drumul meu românesc  s-a petrecut în metrou.
O femeie încă frumoasă, trecută de 60, să zic, înaltă, suplă, îmbrăcată în negru ( avea ceva din aerul actriței Irina Petrescu) mi-a arătat pe unde iau metroul către Pipera.

Am urcat împreună p-aceeași ușă a vagonului și, vreme de vreo patru stații de metrou mi s-a confesat: murise soțul ei în urmă cu trei luni (aici a lăcrimat instantaneu) și cum abia acum învață ce are de făcut, unde să mearcă, cum să-și plătească dările, cum să încheie socotelile rămase suspendate după moartea soțului, cadru universitar la facultatea de Medicină și Farmacie. 

Spunea: „n-am mai mers cu metroul de când i-au dat drumul, prin 70 dar acum am vândut mașina, că eu n-am carnet și nu mai are cine s-o conducă. Mă învăț și cu metroul... ”

Eu mușcam dintr-un covrig cu mac (haide să pun și-o poză, să vă fac poftă), dădeam din cap și o ascultam iar ea povestea despre ce avea de făcut la administrația financiară, despre copiii ei, despre nepoți, despre cât de deșartă îi este viața de când a rămas singură.

A coborât cu mine la Pipera, ne-am luat rămas bun ca două prietene. Ne-am îmbrățișat.

Am urcat la suprafață pe trotuarul ud și mirosind a reavăn, după ploaie. Soarele ardea din ochiurile de apă și, ca-n copilărie, am sărit din nou peste băltoace.

Cum de-am ajuns să vorbesc din nou despre experiența drumului în România? Iaca, s-a scurs o lună de atunci.