Ultimul stinge lumina

Am intrat pe blog, c-am văzut lumina aprinsă :)
Aici rămân eu, din urmă, să fac niște curățenie.
Când te muți de la o casă la alta lași în urmă întotdeauna mătura și fărașul, așa se face, așa stiu de la mama.

Eu mai trebuie să vin că mai am de luat data de pe blog, s-o urc pe website.

Da, și din nostalgie cred, tot mai tre să verific dacă n-am lăsat cumva lumina aprinsă...

(M-am mutat aici, pentru cine nu știe: www.foaiededrumlung.com. Dar eu știu că voi știți deja, așa că faceți update la gps-uri)
Hai de-aici, că mi se pune nodul în gât, hai să plecăm...
Magda

Noua Adresă: www.foaiededrumlung.com. Salvați adresa și haideți să ne vedem acolo. Vă mulțumesc!

De astăzi, blogul Foaie De Drum Lung a devenit website!
Vă rog mult adăugați și salvați noua adresă a Foii de Drum Lung: www.foaiededrumlung.com.

Toate postările noi vor continua pe website-ul:
www.foaiededrumlung.com

Ne vedem acolo, începând din seara asta, 19 septembrie 2015, la nouă luni de la lansarea Foii ca și blog.
Am făcut-o și p-asta!
Vor urma mici modificări de font și layout, în dorința de a vă face navigarea mai frumoasă!
***
Dați-mi idei, feedback, input, voi știți ce, ca să arate așa cum vreți și v-ar plăcea și vouă.
Am emoții.

Sunt șase zile de când am postat anunțul că vreau să mut blogul pe website. Au urmat șase zile de muncă intensă, atât a mea cat mai ales a lui Viorel Anghel din Montreal, sufletul publicației Pagini Romanești , cel care a lucrat zi-lumină pentru ca acest website să fie funcțional în câteva zile. Mulțumesc Viorel Anghel pentru tot sprijinul și proptitudinea demonstrate!

***
Blogul va rămâne activ încă o perioadă , până toate features sunt transferate pe website. Aveți un pic de răbdare, multe schimbări care să vă ușureze navigarea, urmează :)

Dați-mi idei, vă rog, de features: data, starea vremii, mersul trenurilor, cursul valutar, ticker de news, Clasamentul în prima ligă la fotbal, link-uri utile și la îndemână, ziare la care vreți să ajungeți cu un click, alte website-uri pe care le-ați vrea prezente în noul format.

Ideile  voastre contează.
Acest website nu este conceput ca o sursă de venit.
Website-ul este finanțat exclusiv din resursele mele și toată publicitatea businessurilor românești o voi face absolut gratuit.
Haideți pe website să vă familiarizați cu noul layout. O facem , împreună, și pe asta, în frumosul vis comun numit, generic, Viață :)

Exclusiv FDL- Radu Moraru (Nașul TV) la Toronto: "Păi domnu' Moraru, eu nu ştiu cum mai rezistaţi. Eu, pur şi simplu am crezut că v-aţi săturat şi emigraţi!"

Radu Moraru este sufletul și emblema televiziunii Nașul TV. Este unul dintre puținii jurnaliști pe care, ascultându-l în emisiunile sale, ori dai cu basca de pământ, ori pupi ecranul, numai indiferent nu poți să-i rămâi. Radu Moraru stârnește polemici, dezgroapă angoase naționale, răscolește povești îngropate tacit, forțează adevărul, explică și își explică, deopotrivă, vântul și valul care ritmic bat peste România. Radu Moraru nu tace de, uneori, te temi să nu-i cedeze frâna sau să-i explodeze, absolut din întâmplare, cauciucul, noptea, în drum spre casă.

Vorbit, pomenit, citit, bănuit, suspectat, admirat, adulat, aprobat, comparat, hărțuit, șantajat, strâns cu ușa, măsurat și cântărit în tot ceea ce face și spune, Radu Moraru face epocă, în felul lui, într-o epocă tot mai scurtă în mesaje, mai ilustrată cu imagini, mai rapidă în comunicare.

In exclusivitate, un interviu cu Radu Moraru, fost coleg de redacție,  la perioada de boom a mediei postdecembriste, interviu acordat în seara asta, în timp ce călătorea cu trenul, de la Toronto la Montreal.

Partea a doua a acestui interviu, mâine.

Radu Moraru lansează învitația unei întâlniri cu românii, Joi, 24 septembrie, la 7PM, la adresa: 1039 Dundas st. West, în Oakville. 

Interesantă tema: Proiecte de Neam și Țară. 

Parcarea și intrarea sunt gratuite. 

La final, Cocktail party. Puteți veni cu  toții, fără nicio invitație. Ne vedem acolo!

- Pe scurt, Radule, despre tine. 

Acum când scriu sunt în tren spre Montreal. Tocmai citeam că un atlet de mare performanţă trebuie să întrunească zece condiţii: Pasiune, Practică de zi cu zi, Determinare, Disciplină, Învăţare permanentă, Talent, Depăşirea Limitelor, Competitivitate, Încredere şi Adaptabilitate. Astăzi, după 22 de ani în "Democraţia Originală, pot să spun că Sistemul m-a făcut să devin UN ATLET de "world class" - după cum zice revista canadiană pe care o am dinainte. În rest, sunt un om simplu, norocos şi fericit.

- Care este programul vizitei tale în America de Nord?

Înainte să îţi răspund, îţi spun ceva amuzant. Cineva dintre cei care oferă servicii către NAȘUL TV, auzind că plec aşa, peste noapte din România (practic într-o săptămînă am anunţat că plec şi m-am organizat), a fost sigură, persoana respectivă, că emigrez sau că fug şi nu mă mai întorc. Şi am întrebat-o, de ce, mai ales că mă cunoaşte foarte bine, de atîţia ani. Mi-a răspuns: "Păi domnu' Moraru, eu nu ştiu cum mai rezistaţi, după atîţia ani de bătălii absurde. Eu pur şi simplu am crezut că v-aţi săturat şi emigraţi!"

E adevărat, vizită mea în Canada şi State este din scurt, dar ambiţioasă. Sînt la Montreal pînă marţi 22 Septembrie ora 11.50AM, la Toronto între 22 Septembrie şi 25 Septembrie ora 10AM, când pornesc spre Cleveland unde, pe 25 Septembrie, seara de la ora 7PM sunt invitat la Cenaclu de către poetul Mircea Ştefan Bartan. A două zi, Sîmbătă, 26 septembrie, tot în Cleveland, Eugen Boruz m-a invitat la Festival!

Duminică 27 Septembrie sînt la Detroit, unde Mircea Vişan şi Bebe Mailat mi-au făcut un Program de pelerinaj printre români iar a două zi, pe 28 Septembrie, seara, de la 7,30PM, voi fi invitat la Radio Ro, live, într-o emisiune care poate dura oricât...

Apoi, între 2 octombrie - când sunt invitatul lui Steven Bonica, la un eveniment extrem de important, începînd cu 6,30PM - şi 7 octombrie voi fi în Chicago şi împrejurimi.

Apoi în New York şi New Jersey şi apoi acasă...Întîlniri, interviuri dar, cel mai important, oameni pe care îi voi cunoaşte.

- Eşti la prima vizită în Canada? Ce ştii despre românii din Canada?

Voi spune că ştiu ceva despre românii din Canada, abia după această experienţă. Nu vreau să vorbesc din cărţi sau din presă. Dar să ştii că sunt foarte atent să văd, să simt, să învăţ.

- Primul lucru care te-a frapat la sosirea în Canada 

I feel lost and stupid! Prea multe indicatoare şi instrucţiuni pentru mine...

- Primele lucruri pe care le-ai auzit în Canada, în limba română, şi te-au frapat.   

Sunt extrem de surprins ce frumos se vorbeşte româneşte şi, da, asta m-a frapat! Păi nici eu nu vorbesc atît de frumos, de curat, cu un vocabular lărgit...Recunosc, m-a cam influenţat mediul toxic în care lucrez.

- De ce ai venit la noi?

Ca să vorbim şi să ne auzim de aproape, avem multe să ne spunem unii altora. Şi cred că vin nişte vremuri în care noi, românii, va trebui să ne ascultăm, să ne împăcăm etc...că să nu zic vorbe mari, de exemplu "să ne unim"! Cred că am găsit o ferestruică de cîţiva ani în istoria acestui neam şi cred că ne putem strecura pe acolo...

- Ce aştepţi de la noi? 

Mă aştept la orice, sunteţi o comunitate dintre cele mai sofisticate, în sensul cel mai bun.

(va urma)

La Loc Comanda- Am Noutăți

Ziceam că nu mai postez până nu pun website-ul in funcțiune. La loc comanda, am noutăți.
Merge blogul în continuare, așadar.
La website mai e de lucru.
Puțin de tot.

Risipitorii: Sunt un imperfect în mişcări (Lucian Ciuchiță)

Există o categorie de muritori care risipește cuvintele ca pe șiraguri rupte de perle, risipite pe-o podea de marmură. Cuvintele țopăie, ideile cresc, respirația se accelerează, starea de bine vine de la sine.
Scriitorul și peste timp prietenul Lucian Ciuchiță mi-a scris iar. 
Iar eu îi mulțumesc pentru asfințiturile superbe ale vorbelor lui.

N-am avut timp să răstorn lumea, să-i limitez mişcarea haotică şi intempestivă, s-o pun pe-o linie de plutire deasupra apelor învolburate şi nesigure.
Am avut vreme doar pentru mine, să pot gustă doar amăreala fructelor necoapte şi meschin împărţite între suişuri şi coborâşuri, am rămas pe loc într-o formă iniţială de mişcare stopată de greutatea timpului pierdut…

Mi-am dorit să înving gravitaţia şi munţii de praf stelar, să-i lansez pe orbită vieţii şi a întâlnirii efemere cu picătură de antimaterie, în focuri de artificii împânzite pe cer să lumineze calea spre nemurire şi înţelegere.
Sunt un imperfect în mişcări, dar echilibrat în dorinţe şi idealuri, nu-mi doresc decât să înţelegem ce este cu noi şi, ce ne face diferiţi în expansiunea Universului.
Ai vrea să priveşti prin ochii unui copil cum apune Soarele?
Cuvintele au sensuri, iar sensul îmbracă o formă simbolică de exprimare şi înmagazinare a cunoştinţelor, pe care le întâlneşti la tot pasul.

Mă înalț spre culmile înţelegerii umane şi mă cobor în abisul libertăţii prost înţelese, sunt marginalizat doar de propria percepţie, trăiesc o stare, nu o viaţă!
Ce ne face mai diferiţi sau mai fericiţi?

Răspunsul este complex că şi ambiguitatea scrisului în sine, îl înţelegi în funcţie de asiduitatea formării tale că individ cu personalitate marcantă şi nivel ridicat de conştiinţa! Suntem copiii destinului sau fatalitatea n-are decât rolul că să ne lamentăm cu o oarecare detaşare şi cu o laşitate prea uşor acceptată?!
Ce este mai uşor şi mai liniştitor, să crezi în ceva sau să înţelegi de ce nu poţi să crezi? Ideile apar şi dispar cu o viteză cosmică, revin în atenţie în funcţie de importantă momentului care trebuie marcat în conştiinţa colectivă.

Cine dictează ce este bine pentru mine şi de ce nu sunt ascultat când pot să aleg între bine şi mai bine??
Teoria răului mai mic îmi da fiori, suntem atât de lipsiţi de imaginaţie încât acceptăm orice fără să realizăm că, ucidem progresul şi libertatea de exprimare!

Când te închizi în ţine, ideile se “coc”şi simţi cum erup într-un alt plan al existenţei, ele pleacă obosite de melancolia ta şi se strecoară în oceanul tăcerii şi al meditării…
(Lucian Ciuchiță)

Lucian Ciuchiță: "Latura Spirituală Are Greutatea Unei Galaxii Și Te Face Fericit..."

Lucian Ciuchiță. 
Pentru cei din România: realizator TV, interlocutor, cunoscut și popular scriitor. 
Noi, cei plecați din țară de mai multă vreme, cel mai probabil că asociem imaginea lui cu cea a emisiunilor realizate cu concursul Poliției Române , în anii 90. Nu-i așa? :)

Ei bine, cu Lucian m-am reîntâlnit după mai bine de douăzeci de ani, intr-un virtual românesc mustind de talente. 
Am apucat amândoi capetele sforii ce lega vara lui 1992 cu cea a lui 2015, lăsând vreo zece mii de kilometri și șapte fuse orare în voia valurilor Atlanticului și le-am făcut nod. 
Am închis împreună bucla timpului cu forța celor douăzeci și ceva de ani pe care-i aveam atunci când ne-am cunoscut. 
Știam, bănuiam că trebuie să dau de el pe undeva, în țară ori aiurea, cumva trebuia el să iasă pe-o alee, la fel ca atunci, în dimineața carierelor noastre, la intrarea din Pangrati a Televiziunii Române încă nedezmeticite. 
I-am urmărit, în ani, zecile de emisiuni TV încărcate de adrenalină și n-am știut că, în anii în care eu dormitam în cocon, pregătind metamorfoza, el avea să scrie rafturi întregi de cărți. Avea să scrie nuvelă, povestire, roman, poezie. 

Zilele trecute am aflat despre lansarea ultimului său volum, intitulat Taifun În Adâncuri, apărut în colecția Roșu și Negru la editura Vremea, un roman premonitoriu despre situația lumii, aflată în pragul unui nou război mondial, după cum însăși editura îl caracterizează.
(Miercuri 23 sept.a.c., ora 17.30, la Libraria Mihai Eminescu va avea loc lansarea romanului "Taifun in adancuri" de Lucian Ciuchita. Autorul si Editura Vremea va invita sa participati la acest eveniment literar.)

Cărțile lui îmi vor ajunge  în Canada, așa cum multe alte volume românești au  luat calea, la chemarea mea. Aștept cu mare bucurie să-l citesc pe Lucian Ciuchiță.

De ce am făcut întroducerea de mai sus: la scrierea mea legată de lansarea Pastilelor De Nesomn, ineditul volum scris de un grup de pasionați ai vorbelor și relativ neantrenați în mașinăria sofisticată a literaturii (volum care este pe cale de a depăși etapa de cărticea- cadou, scrisă la veioză și se pregătește să își încerce forțele pe piața românească de carte), Lucian Ciuchiță a adăugat un dantelat eseu despre trecerile noastre prin timp. 
În realitate, un eseu-scuturătură  la realitate: cu toții mai avem puțin, atât de puțin timp să ne-mplinim destinele. 
Îl public mai jos și îi mulțumesc. 
A ars punțile de timp și spațiu dintre noi.

Când mâine începe azi...
Astăzi este începutul Mainelui pe care l-am căutat Ieri.

Paradoxal, trăim în Trecut prin amintirile noastre frumoase, ne gândim la întâmplările fericite din viaţă noastră, trăim prin speranţele şi vise la un Viitor mai bun, suntem animaţi de ambiţii şi promisiuni, dar nu trăim în prezent, adică Astăzi.

V-aţi gândit vreodată cât de puţin trăim în Prezent ?
Cum ar fi viaţă noastră dacă am trăi cu intensitate fiecare clipă a Prezentului?

Ne-am trezit dimineaţă şi ne-am bucurat că suntem sănătoşi, că vedem lumina zilei ( pe care unii nu o pot vedea, dar nu din cauza unui handicap fizic), că avem un acoperiş deasupra capului, o familie, un serviciu (bun sau rău), că nu suferim de inaniţie?... Avem sau nu, o soţie, un soţ, copii, părinţi pe care îi iubim şi care ne iubesc, poate unii n-au avut timp să realizeze importanța lor, poate n-au avut timp.

Repatriații (7)- Exclusiv FDL- Antonella Marinescu: "La Constanța Aveți O Prietenă!"

Nu vrei să știi cât am muncit. Nu puteai sta...nu mirosea a casă...

Antonella Marinescu, fost Consul General al României La Toronto, pur și simplu a spart tiparele clasice ale diplomației române. Ea s-a apropiat atât de mult de românii din Toronto și nu numai, de ne-a luat și pe noi prin surprindere. A muncit cumplit de mult, cât a fost aici cu noi, nu odată o apuca miezul nopții răspunzând întrebărilor ori cererilor noastre. Cred că de-asta ne-a devenit așa de dragă: pentru că se purta normal, pentru că ne era accesibilă. 

Iată, cu familie și bagaje, Antonella e deja acasă, în apartamentul din Constanța. Îmi spunea în mesajul de pe facebook: De trei ani casa noastră e nelocuită. Nu vrei să știi cât am muncit. Nu puteai sta...nu mirosea a casă...

Ne-a scris, mie și vouă, bucuroasă că prietenia noastră rămâne vie. Semn că a fost și este sinceră, sinceră.

Antonella, mulțumim mult pentru scrisoare și haide să ne mai auzim spre Sărbători, ce spui?. Aici ești printre prieteni, cu noi, oricând!

Auzeam vorbindu-se româneşte...

Cât de lung sau obositor a fost drumul către casă, nu are importanță.

Întotdeauna acel drum va fi cel mai scurt. 

Cu familia, pe Transfăgărășan

Să va povestesc o întâmplare: mergând spre Constanţa am oprit la un Peco pentru a cumpără o cafea. 

În Canada, când auzeam într-un Peco, magazine, etc. vorbindu-se româneşte, mă întorceam să văd cine este persoana. Închipuiţi-vă cum, la acel Peco de pe autostrada Soarelui ,mă întorceam ca un titirez să mă uit la toţi din jur...A fost super funny.

Interesant că şi fețele lor erau zâmbitoare, nicidecum încruntate.

De când am ajuns acasă, timpul a zburat foarte repede. Nu ştiu când au trecut trei săptămâni. 

Între a face dintr-o casă nelocuibilă, una locuibilă, între drumuri Constanţa- Bucureşti- Constanţa, între muncă de birou şi casă, am reuşit să ne revedem o parte dintre prietenii de aici şi o parte din locurile dragi.

Am fost pe Transfăgărăşan, sus la Bâlea Lac. Nu reuşeam să ne umplem privirile cu frumuseţea locurilor dar şi a oamenilor.

Frumos. Foarte frumos.

Constanța- Casa Cu Lei

Continui încă să primesc pe Facebook, Linkedin sau adresa de email personală, întrebări şi cereri de asistenţă consulară.

Pentru mine ACASĂ înseamnă România. Aici sunt MAMA şi Mugur (fiul cel mare- n.r.) , aici sunt rudele şi prietenii, oamenii şi locurile dragi.

Nu pot încă spune că îmi lipseşte Canada dar pot spune cu siguranţă că îmi lipsiţi VOI, voi cei din Canada.

Nu există zi să nu mă gândesc la voi. Nu există noapte să nu comunic cu o parte dintre voi.

În afară de discuţiile cu caracter personal continui încă să primesc pe Facebook, Linkedin sau adresa de email personală, întrebări şi cereri de asistenţă consulară.

Pentru o parte din ele i-am rugat pe colegii mei să dea răspunsuri. Pot spune că în momentul de faţă echipa consulatului este o echipa bine închegată,ce lucrează cu Profesionalism şi Respect pentru oameni.

Gerant interimar până la sosirea noului Consul General este Dl.Consul Doru Liciu, un excelent diplomat, un om educat, inteligent şi care întotdeauna încearcă să găsească o rezolvare (legală,desigur) a cerinţelor voastre. Din echipă mai face parte Dna Consul Tatiana Popa, un diplomat de excepţie cu o bogată experienţă profesională (fost Consul General la Cernăuţi), un om corect, un om cu înclinare spre latura umană.

La Constanţa aveţi o prietenă

Aşa cum de voi am spus şi spun că sunteţi cei mai buni, va rog să aveţi încredere când spun că şi echipa ce a rămas la dispoziţia voastră este foarte bună.

Îmi este dor de voi.

Îmi lipsiţi foarte mult.

Când veţi veni în România nu uitaţi că la Constanţa aveţi o prietenă.

Când voi veni în Canada ştiu că voi fi printre prieteni. La urmă urmei nu ne desparte decât un ocean.

Cum sunt născută în zodia Peştilor și îmi place apa, nu văd în oceanul Atlantic vreo piedică.

***

Consulatul de la Toronto funcționează în doi oameni. Aveți răbdare cu ei, nu-i dovediți fiindcă alții nu mai avem

Săptămâna asta am avut treabă la 555 Richmond, aveam o procură de făcut. Și, ca mine, mai erau vreo treizeci-patruzeci de români, veniți care pentru pașapoarte, care pentru declarații ori procuri. 

Ce să vă spun? Au fost câteva momente unice. 

Cei aflați la rând au realizat imediat că dincolo de geamul ghișeelor erau exact doi oameni, Doru Liciu și Tatiana Popa. Consulii României se ocupă de serviciile cu clienții.

Atât avem. 

Numai doi oameni care puteau să le rezolve problemele (între timp și familia Ciobanu, adică foarte pomenitul, controversatul și în același timp popularul domn Ciobanu și soția lui s-au repatriat săptămânile astea, după o misiune în Canada de, zice eu, peste 7 ani).

Așa încât românii veniți cu dosare pline de acte au stat la rând cât a trebuit. 

N-au vociferat, nu s-au enervat, mai mult, ei au fost cei care au înțeles criza acută de personal de la Consulatul din Toronto și au încercat să facă, la rândul lor, viața celor doi reprezentanți ai statului român, cât mai ușoară.

Spun astea și realizez cât de mult am crescut, și noi aici dar și cei ce reprezintă statul român aici, în acest ultim deceniu. Aceeași politețe, de ambele părți ale ghișeului.

Incredibil de frumos.

Am fost la un colț ca România să devină foarte, dar foarte ocupată cu niște treabă

Revin la repatrieri, după o pauză abruptă, cerută grație interesului pentru recentele caravane de turiști- investitori- curioși- năvălitori- imigranți- invadatori- refugiați și ce-or mai fi ei în drumul lor către inima Europei și pentru care manifest sentimente destul de amestecate, să nu le zic tulburi. Da, am fost la un colț ca România să devină foarte, dar foarte ocupată. Ocupată cu niște treabă.

Constanța- Moscheea din Piața Ovidiu

Revin la repatrieri și voi scrie despre acest complex eveniment pe care mulți dintre noi îl traversează sau se pregătesc să îl traverseze, până când voi fi convinsă (și voi afla asta din mesajele pe care le primesc de de la voi) că niciodată nu ne vom mai uita la repatriații României ca la niște învinși.

Pentru că, vorba Antonellei, acolo cineva ne zâmbește- da,da, ne zâmbește- și ne vorbește în românește.

Spor la împachetat celor care își fac bagajele!!
***
UPDATE: Antonella Marinescu ne-a spus azi, 13 septembrie, că de luni nu vor mai fi doi, ci patru lucrători consulari la Toronto. Bogdan și Felicia se întorc din concediu. Incă o angajare urmează, in scurt timp. In total vor fi cinci.

Tot puțini, spun eu. Dar răzbim noi cumva, așa cum am făcut de fiecare dată :) Mulțumesc Antonella pentru precizare.

A Major Break Through În Literatura De Limbă Română, Ori Interzis Prin Lege- Fiindcă Dă Dependență.

Corina Ozon face ce vrea, cu mine, cu tine, cu noi. 
Exact ce vrea. 
Ne-a scris, așa, din voleu, între două postări pe facebook, două cărți despre Viața în Ultra High Definition. Ne place sau nu să recunoaștem, noi ăștia care o citim suntem cam loviți cu leuca în cap și stau și mă-ntreb cum de-am rezistat fără Zilele Amanților pân la vârsta asta. Zău așa.
Văzând cercul cum se lărgește și cum cititorii desenează, fabulos, o întreagă lume în jurul  personajelor cărții, Corina a mai venit c-o idee genială și anume să-și publice cititorii.
Am senzația că văd dublu. 

Nu glumesc.
Cititor și scriitor leagă virtualul de real, de nu mai știi care e unul și care e celălalt. 
În fapt, cu toții sunt scriitori și cu toții, cititori. 
E o lume captivă, este ca între oglinzi paralele, ne uităm în ochii celui de dinainte ca să ne vedem, în fapt, pe noi, să ne gâdile vanitatea. Uitând pentru o clipă că, la rândul nostru și noi suntem oglinda celui ce ne privește.
Am senzația că nici figura, chipul celui în ochii căruia mă caut pe mine, nu-l văd, parcă nu e chip, parcă e direct suflet. Mai exact, ăștia șase sute de fani n-au față, au doar nasturii descheiați la cămașa ce le-acoperă sufletele.
E năucitor, dă dependență
Ce a început Corina Ozon prin acest joc ar trebui, zic eu, ori declarat deschis A Major Break Through în literatura de limbă română, ori interzis prin lege. 
Fiindcă, oricum i-ai spune, cu siguranță dă dependență. 

Jocul sufletului în oglinda altui suflet sapă și împinge la introspecții în abisuri personale niciodată explorate.
De asta mi-e frică, de dependența 
Mai jos, textul cuiva mustind de talent, al unui mare îmbârligător de vorbe, curat ca sângele cireșelor de iunie, Cristian Niculescu. Postarea lui pe facebook vine să anunțe lansarea volumului colectiv al scriitorilor amatori, adunați sub umbrela dragului de vorbe de către Corina Ozon.
Corina, nu știu unde vei ajunge, știu însă că iți desenezi viața ca nimeni alta. Felicitări pentru proiect, felicitări Cristian pentru o avancronică excelent scrisă!
(M.M.)

SCRIITORII FAC LUCRURI TRAZNITE
Am trăit s-o văd şi p-asta... o autoare care îşi publică cititorii. Corina Ozon, fosta jurnalist, reprofilată la literatură, i-a îndemnat pe membrii fan-clubului său, True Blue, să povestească în trei pagini o întâmplare care le-a schimbat viaţa. Corina este autoarea a două cărţi despre menage-a-trois-ul la români, Zilele şi Nopţile Amanţilor, cărți care se vând excelent.
Nebuna i-a biciuit permanent pe sărmanii fani că să-i trimită textele, pe care le-a postat pe grupul admiratorilor. Apoi i-a pus să voteze cea mai bună poveste. După care şi-a făcut ea propria selecţie, că orice scriitor-dictator. Cele mai bune 30 şi ceva de texte alese, apar într-o colecţie unicat numită Pastile De Nesomn.
Fiecare dintre cei 30 şi ceva de autori debutanţi va primi, în această sâmbătă, la un club din Bucureşti, câte un singur exemplar din volumul colectiv şi, bonus, un cadou din partea sponsorilor Corinei, că are şi-aşa ceva.
Nişte creatoare zurlii de modă au făcut rochii imprimate cu citate din romanele Corinei sau cu numele personajelor.

Un Altfel De Români (4)- Job nou, mașină nouă

Eu, adică. Eu sunt o altfel de româncă.

N-am mai scris fiindcă a fost până peste cap de ocupată. După ce mama a plecat, la mijlocul lui august, am început căutatul de job, că numai ce-l pierdusem pe celălalt. S-a dus compania în jos, a fost cumpărată de altă companie, de-astea.
Am aplicat c-o forță de care numai la momente de răscruce sunt în stare.
Taifun am fost.
Am ras GTA, literalmente, de la Est la Vest, am fost la interviuri, am dat teste care au durat ore, am avut multiple interviuri cu mai multe companii, în aceeași zi. Trei săptămâni am fost cu adevărat în piața de muncă.
Ieri am primit două oferte.
Am ales-o pe cea mai aproape de casă și la bani ceva mai mulți. Am printat o palmă de foi, am semnat, am returnat.
Pentru prima oară, în cariera mea canadiană, am realizat faptul că experiența anilor aici își spune cuvântul. Nu mi-a mai fost teamă, n-am avut nici prea mari emoții, am știut că Eu stăpânesc Navigația prin sistem, și nu Ea pe mine.
Și așa a fost.
Incep într-o săptămână, abia aștept!

Tot ieri mi-am luat o rachetă de mașină, o Honda 2015 cu alloy rims, sunroof, toată electronică.
Inițial am plecat după Hyundai Veloster. Am găsit-o la un singur dealer de mașini, era doar manuală (nu știu să conduc manuală) iar pentru cutie automată trebuiau să pună comandă, etc,etc. Deci am zis pas, ușor descurajată.
La aceiași bani (vreo 25-26K cu totul), m-am dus cu basca-n mână la Honda, că tot mai aveam una.

Am ales-o p-asta gri-șobolan, nichelată, meserie, ce să spun.
Se pornește din buton, pe bune, are un buton, apeși și pleacă. Scaune încălzite, camere montate pentru parcarea cu spatele, camere la oglinzi să vezi lateralele, în trafic, ecrane la bord pentru conecție la net, ce să zic, e avion pe față. N-am văzut atâta tehnologie într-o amărâtă de mașină în viața mea.
Dar ce mai știu eu!?
Am avut noroc c-un ciutan de specialist în vânzări, pe numele lui Jon Paletta.

Eu cu Jon Paletta, un selfie mai tare ca al lui Ellen DeGeneres

Asta era la Number7 Honda, la Hwy7 cu Martin Grove, la inima adevărată a Woodbridge-ului. Un fief italian încă. Jon e jumătate polonez, jumătate italian. Mai mult italian, zic eu. De cum m-a văzut a știut că-s victimă sigură. Ceea ce am fost, că de-aia venisem, să cumpăr. Tot ce-am cerut, avea. Tot ce-am intrebat, știa. Ohooo, și-am avut întrebări cu toptanul. Buni, cei de la Number 7 Honda, tot respectul. De-aia au șui trafic bun, că au renume bun.

Un Altfel De Români (3)- Cu Maestro, Vorbind Viață Legată Cu Ață

Prietenii, în diaspora îți devin apropiați ca rudele, dacă nu și mai mult.  Ei sunt contemporani ție și felului cum îți desenezi tu, viața. Ei sunt cei cărora li te confesezi, ei sunt cei care ți se confesează, pe ei îi ajuți, ei te ajută. Este o stranie, puternică, neîntrebată legătură între noi, cei ce trăim în afara țării. Suntem solidari organic, nechestionat.

Am ales să public (cu consimțământul interlocutorului meu- n.a.) o discuție grea ca o spovedanie, curată ca un botez, adâncă precum Atlanticul. 

Interlocutorul meu a fost și încă este pentru mine, de prin 2009 (când farul călăuzitor al familiei mele de atunci a dezertat de la tot ce însemna atribuții de familie, s-a spălat pe mâni de funcția de tată  și a dispărut în România. Un act ce a generat cumplite transformări, cu mine și copiii rămași în Canada-n.a.) și până acum mentorul, mantinelele, porția de curaj, ghidarea, perseverența de a rezista indiferent de vicisitudinile soartei, forța de a-mi păstra umorul, curajul de a tempera cinismul, el încă este cel mai de taină sfetnic al meu.

I se spune Maestro. Are nume, prenume dar preferă să-i spunem Maestro. Locuiește în Hamilton, Ontario și a plecat din România la începutul anilor 90.

Îl cunosc pe Maestro de circa doisprezece ani. Țin minte, la câteva luni după ce murise soția lui, Raluca, el a venit pentru prima oară acasă la noi, în Woodbridge. 

Un bărbat frumos, degajat, elegant, manierat, distins, excepțional de educat. Era îmbrăcat cu un pulover negru, purta , îmi amintesc, un lănțișor de aur la gât. A împreunat mâinile, s-a așezat pe marginea canapelei și m-a privit în ochi: Magdo, nu știu ce mă fac...s-a dus Raluca. Nu știu cum am să fac...

Un Altfel De Români (2)- Am Fost Șaisprezece

Toți prietenii ce apar în fotografiile de mai jos au mai mult de 10 ani de când au sosit în Canada.
Unii, chiar 20.
Și, în ecuația ce definește viața noastră aici, în zona Toronto, un lucru am reușit împreună să-l construim, și anume socializarea periodică, sănătoasă și vivace.

Astăzi, 6 septembrie, am petrecut împreună aproape zece ore.

Anca, Nelu, Mariana, Daciana, Paul, Mircea, Iuliana, Dorin, Mihaela, Dorina, Marius, Gabriela , Sorin, Radu, Dragoș și cu mine. Am fost șaisprezece, cum ziceam.

Cum petrec șaisprezece oameni vreme de atâtea ore: vorbind, schimbând idei, știri, gânduri, planuri, poante cât cuprinde, succese, schimbări în viitorul apropiat, doctori de familie (am înțeles că reputatul Manicatide din GTA iese la pensie iar de găsit doctor de familie român, într-o zonă accesibilă, nu e un lucru ușor. De ce doctor român?

Un Altfel de Români (1)- De Ce Te Îngrași La Emigrare

Până apele se lipezesc peste mări, iar repatrierea poate fi din nou confortabil dezbătută, haideți să aflăm de ce suntem noi un altfel de români. Fiindcă suntem altfel.

Aș fi vrut ca, în urmă cu peste 17 ani când am venit în Canada, cineva să îmi fi pus acest material la dispoziție. Pentru că cele de mai jos se referă la schimbările generate de șocul cultural, în special în primii ani ai imigrației.

Trăim între două lumi: cea de aici, Canada (sau orice altă țară care ne-a primit ca rezidenți) și România de care, ciudat, nu-i așa, ne apucă dorul de sărbători (la Crăciun, mai ales) ori când începe sezonul estival. 

Aflăm că familiile se reunesc, prietenii se reunesc acolo, iar noi suntem etc, etc, etc. Și deși și noi ne adunăm, în cercurile noastre de prieteni, probabil lipsa unor repere sociale ne împiedică să percepem imaginea de ansamblu pe care traiul într-o altă țară, de regulă mai dezvoltată decât țara-mamă, ni-l oferă. 

Cinstit, e bine dar noi n-avem cui arăta asta, vorba lu’ nașu’ Popa, nașul meu de-odinioară.

Ștefan, eu cred că pot citi cartea ta și de la coadă la cap

Mi-a sosit prin poștă o carte așteptată: Scrisori Către Rita, semnata de Ștefan Caraman (Kaos Moon), publicată în 2012 la Editura Tracus Arte din București (link, aici) . Mi-a expediat-o chiar autorul din orașul lui, Tulcea, locul unde Dunărea se pregătește de marea nuntă cu sarea planetei.
Mulțumesc din suflet, Ștefan!

Eu cred că Scrisori Către Rita a fost scrisă într-o mie de ani.
Nu pentru că are vreo șase sute de pagini dar, răsfoită sumar, are dinamica facerii lumii, aceea de început, fără reguli pe-nțeles.
Mă intimidează.

"Răzvan s-a ridicat în picioare și a spus atât, mă duc acasă.
Vorbim mâine.
Și s-a dus acasă" (pag 233)

Dl. Doru Liciu, Consul General Interimar la Toronto- Din Greater Toronto Area, cam la fiecare trei zile se repatriază un român sau o familie

O bijuterie de interviu, cu un interlocutor de foarte bună caliutate.
A fost realizat zilele trecute cu Dl. Doru Liciu, Consul General Interimar la Consulatul României la Toronto și deschide o directă și sinceră comunicare între țară și noi

Vă rog să citiți de două-trei ori acest interviu, dacă puteți. Veți înțelege nuanțele mesajelor pe care Doru Liciu le transmite, în limbaj diplomatic și care seamănă, până la identitate, cu ceea ce începem să ne facem curaj a simți și noi, cu privire la țara de unde am plecat: interes, curiozitate, acceptul transformărilor reale petrecute acolo, reconsiderare a sentimentelor și trăirilor pe care le-am manifestat, timp de ani, față de România. 
Mai exact, începem să ne împăcăm cu România, după divorțul brutal, justificat la vremea lui, care ne-a trimis peste ocean. 
Este etapa acceptului (cum am învățat pe la Crisis Management workshops), este etapa în care putem face pace cu ea, cu țara adică și cu noi, în raport cu ea. Este o poartă deschisă, este, în sfârșit, bine.  
Doru, mulțumesc foarte mult pentru povestea de mai jos. N-am editat textul, pur și simplu l-am citit și recitit, iar și iar, și m-am bucurat să descopăr în tine o personalitate complexă, elevată, artistică și pragmatică în același timp. Suntem pe mâini bune în continuare și cred că suntem norocoși.
(M.M.)

Doru Liciu: sunt timid şi introvertit, şi sper că experienţă de viaţă de până acum mi-a accentuat simţul critic, al ironiei şi umorului.

Mă numesc Doru Liciu. Sunt angajat prin concurs în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, din anul 2007. Am absolvit specializarea Istorie-Limba şi Literatură Spaniolă, la Facultatea de Litere şi Istorie a Universităţii din Craiova, în anul 1997, unde am lucrat că titular (până în anul 2005) şi ulterior cadru didactic asociat, până în anul 2008.

Am urmat cursuri de studii aprofundate la Universitatea din Dijon, Franţa (2003) şi am obţinut un doctorat în istoria relaţiilor internaţionale la Universitatea din Craiova (2005), cu o teza privind relaţiile româno-spaniole în perioada 1918-1939.

Din anul 2008 am sosit în misiune permanentă la Consulatul General al României la Toronto, în funcţia de consul, de-a lungul timpului îndeplinind practic toate atribuţiile consulare, inclusiv funcţia de şef de misiune interimar, de două ori.

Sunt pasionat de literatură, cinematografie şi de istorie, încercând să îmi continui preocupările ştiinţifice, pe cât posibil. Îmi plac plimbările în natură și călătoriile, alături de familie.

În pofida aparenţelor, sunt timid şi introvertit, şi sper că experienţă de viaţă de până acum mi-a accentuat simţul critic, al ironiei şi umorului. 

Am ales o carieră compusă din obligaţii permanente, stres poliglot şi relocari de, cel puţin, o dată la patru ani pentru a-mi servi țara şi conaţionalii, la un nivel profesional înalt şi pentru că doresc să cunosc umanitatea în seducătoarea să diversitate.

Cum arată profilul (socio-profesional) al românilor care se repatriază? Câte repatrieri au fost în 2014 şi 2015 până acum (număr aproximativ)?

Mâine, 30 august- Câți români s-au repatriat, în ultimul an, din zona Toronto?

Până să ne vină un nou Consul General, toată activitatea consulară este manageriată de Doru Liciu.
Urmează o convorbire, în exclusivitate pentru FDL, cu Doru Liciu- Consul General interimar al Consulatului Român din Toronto. Cine este Doru Liciu și cât de bine ne cunoaște pe noi, românii canadieni, după șapte ani petrecuți aici.
Să vedeți ce de lucruri interesante veți afla :)

Exclusiv FDL: Sunt Antonella Marinescu Și Am Fost Consul General Al României La Toronto

Antonella- prima femeie Consul General al României la Toronto, cea care a făcut pasul către un alt fel de comunicare între românii canadieni și autoritățile române,  a ajuns acasă la Constanța și, după cum postează pe facebook, este limpede cât de mult i-au lipsit locurile acelea. 

Da, relația virtuală cu românii canadieni continuă natural și prevăd că va continua pentru ani buni. Câteva gânduri în exclusivitate pentru Foaia de Drum Lung, mai jos.

N-aș fi crezut în ruptul capului că voi publica materiale elogioase la adresa personalului diplomatic român, la mine pe blog. 

O fac pentru că văd schimbarea, ceva este acolo. Este, simt, pornită comunicarea onestă între Ei și Noi. Dea domnul să continue, eu asta-mi doresc.

Așadar, dacă nu era limpede, de acum ea este, simplu, Antonella, pentru noi toți. Cu tot respectul pentru ceea ce a însemnat scurta ei misiune în Canada, mai jos un text semnat chiar de ea.

(M.M.)

Sunt Antonella Marinescu Și Am Fost Consul General Al României La Toronto

„Am încercat să promovez români de succes, pentru a oferi incredere celorlalți”

Mă numesc Antonella Marinescu și am îndeplinit funcția de consul general al României la Toronto,în perioadă 04.02.2013 - 23.08.2015. Mi-am încheiat misiunea la cererea mea, din motive personale.

Criticul literar Alex Ștefănescu răspunde Foii de Drum Lung: Lumea se plictisește de un mod de a scrie și vrea altceva

Atunci când un critic literar îți face onoarea de a-ți analiza scrierea, așa, în general, este un semn real de recunoaștere, în  primă instanță. Sunt fericită și mândră, de ce să mint? 

Răspunsul maestrului Alex Ștefănescu la comentariul meu întitulat  Despre "Zilele Amanților" și despre Revoluția Pământului este publicat mai jos și mă bucur că domnia-sa dezvoltă dialogul cu noi, acei pitici novici într-ale scrisului și hultani veterani într-ale cititului, contemporani, iată, unei lumi, să-i zic politicos, surprinzătoare.

D-lui critic literar Alex Ștefănescu, despre "Zilele Amanților" și despre Revoluția Pământului.

Recunosc, sunt extrem de măgulită să fiu pe poziția de a-i răspunde unui critic literar nu consacrat, ci covârșitor de celebru, dl. Alex Ștefănescu.

Monstru sacru al criticii literare românești, personalitate de condeiul căruia mor scriitorii și se nasc personajele, încă neîmpăcat cu risipa de talente literare românești, dl. Alex Ștefănescu a citat, în treacăt, comentariul meu referitor la „Zilele Amanților”, volumul-punte de încercare a întregii literaturi române actuale, semnat de Corina Ozon, și l-a catalogat drept licență involuntară: „n-ai timp să respiri (...), că te-mpinge acţiunea de la spate”. 

Repatriații (6)- Păi, Dacă Nu-ți Place Aici, La Ce-Ai Mai Venit!?

Continui cu subiectul repatrierilor. Recentele vacanțe petrecute de mulți dintre noi în România, plus abundența de imagini postate pe facebook din locurile pitorești ale țării de origine stârnesc, dacă nu neapărat nostalgii, atunci întrebări: am făcut bine că am plecat? Ar fi trebuit să mai aștept? Ce-aș fi ajuns? Mai este vreo cale ca să mă-ntorc, în condiții rezonabile, în țara mea?

Photo:exclusiveromania.com

Fiecare dintre noi are răspunsul lui la aceste întrebări. Răspunsul ține de experiențele anterioare emigrării, de vârstă, condițiile economice, familiale și de recentele oportunități ivite în România și care pot fi, dintr-o dată, deosebit de interesante.

Câteva înstrucțiuni care pot fi de folos celor ce decid să se repatrieze, mai jos. Detaliile pot fi consultate în link-urile ce vor fi listate la finalul materialului. Consider că sfaturile publicate de site-ul Quora sunt corecte, pertinente și pot fi ușor aplicate în cazul repatrierilor în România.

Imagini de la întâlnirea organizată la sediul Consulatului General al României la Toronto, cu ocazia încheierii misiunii diplomatice a d-nei Consul General Antonella Marinescu- 20 august 2015

Publicația Agenda Românească (http://www.agendaromaneasca.com/) care apare la Kitchener, ON, prin amabilitatea lui Radu Secășanu a oferit spre publicare un fotoreportaj de la întâlnirea organizată la sediul Consulatului General al României la Toronto, cu ocazia încheierii misiunii diplomatice a d-nei Consul General Antonella Marinescu, în seara zilei de 20 august.

Antonella pleacă, mâine, acasă. Drum Bun, Antonella Marinescu!

Cel mai bun, devotat, deschis și inimos Consul General al României la Toronto, de când am emigrat eu în țara asta a fost distinsa Antonella Marinescu. La ora la care scriu, ea este probabil înconjurată de valize și are biletele de avion imprimate, puse alături de pașapoarte.
Pleacă, mâine.
Probabil că se uită în jur și, așa cum o știu, probabil are și ea acea strângere de inimă pe care o avem noi, cei de aici, știind că ea pleacă.
Da, ea pleacă.

Antonella fost, de departe, cel mai capabil și activ consul la Toronto pe care l-a avut emigrația canadiană postdecembristă.

Anii Juliei, de astăzi :)

Astăzi este totul despre tine, Julia. Astăzi este ziua ta. Dă-mi mânuța și lasă-mă să-ți spun, în șoaptă, câte-un strop din fiecare poveste de pe pământ, câte-un vers din fiecare poezie de pe pământ, câte un mănunchi de note din cele mai minunate cântece ale lumii.

Julia's Photo:http://www.purestudios.co

 Să-ți dau o păpușă, aș vrea, 
să fie prietena ta 
până vei crește destul de mare 
să-ți prinzi, tu, destinul de mână. 
                           Și, în păr, raze de soare. 

La Mulți Ani Julia!

Copiii noștri amestecă iubirea

Facem o pauză de la subiectul repatrierilor, o pauză scurtă dar necesară, timp potrivit pentru reflecții și calcule. Un text mai altfel, publicat astăzi la Catchy (www.catchy.ro) despre noile relații de familie. Și despre cum ne-am schimbat noi.

***

Și-a venit, de vreo două decenii, un tsunami de schimbări peste noi. Valuri de cabluri, colaci de cabluri, cabluri peste tot, trântite în munți de cabluri, așezate în teancuri, desfășurate anevoios, cu miros chimic de plastic ars. Le-am văzut venind, le-am așteptat. Noi le făcusem.

Cablurile s-au întins, noapte și zi, pentru mii de kilometri, prin pământ și prin ape, peste case, peste dealuri, în mănunchiuri de milioane de kilometri de cabluri subțiri și negre ce au îmbrăcat clădirile, au intrat în dormitoare, au adus internetul la degete, au deschis virtualul cu generozitate și ne-au lăsat, pe toți, la intrarea în cealaltă lume.

Copiii – martori ai controversatelor aselenizări televizate în alb-negru, înțărcați cu lemn, sticlă, fier și pânză la metru, noi ne-am pomenit drogați de claritatea culorilor unor ecrane din ce în ce mai sofisticate, de viteza mesajelor, de frumusețea peisajelor altor locuri din lume, de nebănuitele inflexiuni ale muzicii impecabil imprimate și procesate, îndeajuns cât să nu mai vrem vreodată a vedea calea înapoi. Și, ca și noi, toți adulții planetei, părinții de azi au fost luați de tsunami. Atunci s-a rupt filmul continuității generațiilor.

Repatriații (5)- The Reverse Culture Shock

Nu suntem singurii emigranți pe lumea asta care ne gândim la repatriere, asta este clar. Milioane de expați, din toate colțurile lumii gândesc la fel ca noi, un motiv serios pentru ca The Wall Street Journal să aloce spații consistente acestei teme, în materiale documentate de psihologi cu solide cunoștințe în sfera traumelor provocate de o repatriere.

Photo: nationalpost.com

Pentru că dacă emigrarea către o țară mai bună sau părăsirea țării în scopul dezvoltării unei cariere se produce pe fond de entuziasm și poartă întotdeauna, dar întotdeauna, aura victoriei de la capătul tunelului, la repatriere lucrurile, psiho-socio-economic vorbind, capătă o cu totul altă greutate iar procesul este, spun specialiștii, infinit mai dificil.

Dificultățile pleacă de la forma geografică a țării de repatriere care diferă de cea a țării gazdă (tranziția de la o țară de formă rotundă, la una lunguiață ori dreptunghiulară are un serios impact asupra psihicului și a sentimentului de siguranță-n.a.), chestiune care amplifică senzația de lipsă de confort și îl determină pe repatriat să se gândească, brusc, înapoi la țara-gazdă.

Repatriații (4) –Ce Știe Președintele Iohannis Despre Repatrierea Românilor Din Canada?

N-aș fi intervenit, în seara aceasta, dacă traficul pe blog n-ar fi crescut precum Făt Frumos, în urma seriei de materiale legate de repatriere. Și eu sunt emoționată de valul de interes stârnit de acest subiect. Știu, citiți pentru că vreți să știți mai mult. Vă mulțumesc pentru sprijin și pentru încurajări.

Astăzi am fost contactată de un aproape-repatriat din Toronto. 
Familia sa a venit în Canada, în urmă cu 17 ani și a purces, de curând, la repatriere. 
Soț, soție și un copil. 
Soția s-a îngrijit ca, prin compania la care a lucrat, să obțină posibilitatea unui transfer la sucursala românească a aceleași organizații, astfel încât, după patru luni de tranziție, ea pleacă definitiv, peste două săptămâni, spre România. 
El mai stă pe aici, vreo două luni, până vinde casa, după care pleacă și el. 

În România s-au stabilit, din câte înțeleg, într-un oraș important din Moldova, acolo unde sunt și rude de-ale soției. Ei sunt foarte interesați de orice informație legată de repatriere și, din câte am înțeles, nu și-au procurat foaia de repatriere de la consulat, documentul care le dă dreptul să își trimită containerul cu lucruri în țară, fără a plăti taxe în Canada.